Brexit în Direct: Marea Britanie iese astăzi oficial din Uniunea Europeană – VIDEO

Marea Britanie iese astăzi oficial din Uniunea Europeană. Este ceea ce a fost numit generic BREXIT.

Cu ce efecte asupra românilor care locuiesc în Regat? Cu ce efecte asupra României, ca țară?

O ediție specială a știrilor Europa FM, cu Alice Iacobescu și ascultătorii Europa FM de pretutindeni.

Românii care trăiesc în Marea Britanie au intrat în direct, dar și cei care au locuit acolo ori s-au gândit să emigreze la un moment dat.

În studioul Europa FM au fost Rareș Pamfil, un tânăr bancher român care locuiește la Londra și Alison Mutler, jurnalistă britanică stabilită aici, în România.

Marea Britanie, membră a comunităţii europene din ianuarie 1973, se va retrage oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, la ora locală 23:00 (1 februarie, 01:00, ora României). Va urma o perioadă de tranziţie, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.

Irlanda de Nord va continua să aibă statut special şi după perioada de tranziţie, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relaţiile post-Brexit.

Deciziile care au dus la BREXIT

David Cameron

23 ianuarie 2013 – Premierul David Cameron se declară în favoarea unui referendum pe tema ieșirii Regatului Unit din Uniune, cu scopul de a obţine susţinerea euroscepticilor la următoarele alegeri generale.

7 mai 2015 – Alegeri generale: Partidul Conservator al lui David Cameron câștigă scrutinul cu ajutorul unui un discurs pro-referendum.

22 februarie 2016 – David Cameron se poziționează împotriva ieșirii țării din UE. Prezintă un acord negociat cu UE care oferă Regatului un ”statut special” în cazul în care va rămâne în blocul comunitar.

23 iunie 2016 – Referendumul pentru Brexit: 52% dintre britanicii care se prezintă la urne votează în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

24 iunie 2016 – David Cameron demisionează din funcția de prim-ministru.

Theresa May

13 iulie 2016 – Theresa May devine oficial prim-ministrul Marii Britanii.

29 martie 2017 – Guvernul invocă Articolul 50 al Tratatului UE – o notificare oficială a intenției de a se retrage din Uniune.

8 iunie 2017 – Alegeri generale anticipate: Partidul Conservator al Theresei May obține cele mai multe voturi, dar pierde majoritatea pe care o avea în Parlament. Reușește să rămână la guvernare după ce a încheie o înțelegere cu Partidul Unionist Democrat din Irlanda de Nord.

26 iunie 2017 – Încep negocierile formale între Marea Britanie și UE.

10 noiembrie 2017 – Data Brexitului a fost stabilită pentru 29 martie 2019.

20 noiembrie 2017 – Agenția Europeană a Medicamentului anunță că se mută de la Londra la Amsterdam. Autoritatea Bancară Europeană anunță că se mută la Paris.

15 decembrie 2017 – Uniunea Europeană este de acord cu demararea celei de a doua faze a negocierilor. Decizia, după ce au fost soluționate probleme precum factura pentru Brexit, granița cu Irlanda sau drepturile cetățenilor din UE.

19 martie 2018 – Marea Britanie și UE fac pași decisivi în procesul de negoiere. Cele două părți se înțeleg asupra perioadei de tranziție de după ziua Brexit, asupra problemei statutului cetățenilor din Uniune în Regat. Nu este rezolvată încă problema graniței cu Irlanda de Nord.

9 iulie 2018 – În conflict cu premierul Theresa May, Boris Johnson renunţă la șefia diplomaţiei britanice.

14 noiembrie 2018 – Guvernul de la Londra aprobă acordul pentru Brexit. În următoarea zi îl prezintă Parlamentului.

15 noiembrie 2018 – Ministrul pentru Brexit și-a dat demisia, în semn de protest față de acordul prezentat de Guvern.

25 noiembrie 2018 – Liderii UE aprobă acordul prezentat de Theresa May.

8 ianuarie 2019 – Parlamentul britanic stabilește că Executivul va avea nevoie de încuviințarea explicită a legislativului pentru ca ţara să părăsească UE fără un acord.

15 ianuarie 2019 – Camera Comunelor respinge, cu largă majoritate, acordul pentru Brexit.

16 ianuarie 2019 – Guvernul May supraviețuiește moțiunii de cenzură. Procedura moțiunii aici.

30 ianuarie 2019 – Londra vrea renegocierea acordului pentru Brexit. Bruxelles-ul se opune.

12 martie 2019 – Parlamentul respinge pentru a doua oară acordul pentru Brexit al Theresei May.

20 martie 2019 – Marea Britanie solicită amânarea Brexitului până în 30 iunie. Preşedintele Comisiei Europene respinge cererea. Prelungirea, doar până la 12 aprilie.

29 martie 2019 – Ziua programată pentru Brexit. Parlamentul Britanic respinge pentru a treia oară acordul încheiat cu UE.

11 aprilie 2019 – Negocieri până la miezul nopții. Termenul-limită pentru Brexit este amânat până la 31 octombrie.

24 mai 2019 – Theresa May demisionează.

Boris Johnson

24 iulie 2019 – Boris Johnson devine prim-ministru.

28 august 2019 – Johnson cere Reginei suspendarea Parlamentului, pentru a nu bloca Brexitul. Regina acceptă.

9 septembrie 2019 – Regina promulgă legea care împiedică un Brexit fără acord.

28 octombrie 2019 – Brexitul se amână din nou, pentru 31 ianuarie 2020.

29 octombrie 2019 – Camera Comunelor aprobă organizarea alegerilor generale anticipate, pe 12 decembrie.

12 decembrie 2019 – Conservatorii câștigă alegerile anticipate.

20 decembrie 2019 – Acordul Brexit, votat cu scor lejer de Parlament.

23 ianuarie 2020 – Parlamentul britanic finalizează procedura de ratificare a Acordului.

24 ianuarie 2020 – Comisia Europeană și Consiliul European aprobă Acordul pentru Brexit. Urmează votul în Parlamentul European.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS