Confidenţialitate


Londra vrea renegocierea acordului pentru Brexit. Bruxelles-ul se opune


Londra vrea renegocierea acordului pentru Brexit. Bruxelles-ul se opune

Cu două luni înainte de Brexit, premierul Theresa May a obţinut marţi de la deputaţii britanici un “mandat” pentru a redeschide negocierile cu Bruxellesul, dar Uniunea Europeană a refuzat imediat, un dialog al surzilor cu rezultat incert, relatează Agerpres, preluând un comentariu AFP.

“A negocia o asemenea schimbare nu va fi uşor. Aceasta va implica redeschiderea acordului de retragere, un demers pentru care ştiu că apetitul partenerilor noştri europeni este limitat”, a declarat Theresa May în Camera Comunelor. “Cred însă că având un mandat din partea acestei adunări, pot obţine o asemenea schimbare”, a mai spus ea.

Un reviriment major pentru premierul conservator care, în urmă cu câteva săptămâni, încă mai susţinea că “Tratatul de retragere” din UE, intens negociat luni întregi cu Bruxellesul, dar respins în urmă cu două săptămâni de deputaţii britanici, este “cel mai bun” şi “singurul posibil”.

Tratatul încheiat în noiembrie “nu este renegociabil”, a răspuns imediat la Bruxelles un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Puţin mai devreme, preşedintele francez, Emmanuel Macron, aflat în Cipru, a respins şi el o asemenea eventualitate, afirmând că acordul este “cel mai bun acord posibil şi nu este renegociabil”.

Liderul de la Paris a îndemnat guvernul britanic “să prezinte rapid” negociatorului-şef al UE, Michel Barnier, “următoarele etape care vor permite evitarea unei ieşiri fără acord pe care nimeni nu o doreşte, dar pentru care, din nefericire, trebuie să ne pregătim cu toţii”.

Acordul de divorţ a fost respins masiv la 15 ianuarie de parlamentarii britanici şi premierul Theresa May depune de atunci eforturi pentru a evita o ieşire fără acord, un scenariu de care se tem mediile economice.

Dacă doreşte să renegocieze acest text, Theresa May va trebui să ţină seamă, de asemenea, de o serie de amendamente votate marţi seară de parlamentarii britanici. De altfel, unul dintre acestea exclude o ieşire din Uniunea Europeană fără acord. Altul cere modificarea Tratatului cu UE, mai ales a dispoziţiei cu privire la “backstop” vizând să evite revenirea la o frontieră fizică între provincia britanic Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

În schimb, parlamentarii au respins un amendament al deputatei laburiste (opoziţie) Yvette Cooper, care ar fi putut avea drept consecinţă amânarea datei Brexit-ului, prevăzută pentru 29 martie. Această respingere a provocat o prăbuşire a cursului lirei, semn al îngrijorării sectorului economic.

“Extinderea articolul 50 nu va împiedica o ieşire fără acord”, a subliniat Theresa May în cursul dezbaterilor. Ea şi-a luat angajamentul să supună votului un acord revizuit “imediat ce va fi posibil”.

Dacă niciun acord nu va fi încheiat cu UE până la 13 februarie, premierul britanic şi-a anunţat intenţia de a organiza un vot pe 14 februarie asupra unei retrageri fără acord.

Amendamentele votate marţi seară nu au însă un caracter obligatoriu, mai notează AFP.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”