Confidenţialitate


Saga Brexit: Termenul-limită pentru divorţ, amânat pentru 31 octombrie


Saga Brexit: Termenul-limită pentru divorţ, amânat pentru 31 octombrie

Liderii Uniunii Europene şi premierul Marii Britanii au convenit amânarea negocierilor pentru Brexit până pe data de 31 octombrie, a anunţat preşedintele Consiliului European, la finalul unui summit extraordinar organizat, miercuri seara, la Bruxelles.

“UE-27/Marea Britanie au convenit asupra unei amânări flexibile până la 31 octombrie. Asta înseamnă alte șase luni în care Marea Britanie să găsească cea mai bună soluție posibilă”, a scris Donald Tusk pe Twitter. Oficialul s-a declarat mulțumit că discuțiile nu au fost “o pierdere de timp”, relatează BBC.

Reuniunea a fost marcată de divergenţe între preşedintele francez şi cancelarul german. Emmanuel Macron a cerut garanții că Marea Britanie va organiza, în mod corespunzător, alegerile europarlamentare din 26 mai. În caz contrar, divorţul se va produce, la 1 iunie, fără vreun acord.

Totodată, a fost convenită o evaluare, în luna iunie, a stării procesului de separare.

Atitudinea intransigentă a delegaţiei franceze ar fi stârnit nemulţumirea celorlalte.

Premierul britanic Theresa May a declarat că își dorește ca Regatul să părăsească Uniunea Europeană cât mai curând posibil, explicând că acest lucru s-ar putea întâmpla înainte de luna octombrie, în cazul ratificării acordului de Brexit.

“Cred în continuare că trebuie să părăsim UE, cu un acord, cât mai curând posibil. Și în mod vital, UE a fost de acord că amânarea poate lua sfârșit odată cu ratificarea acordului de retragere – ceea ce a fost principala mea solicitare către ceilalți lideri”, a declarat May, într-o conferință de presă după summitul extraordinar al Consiliului European, desfășurat miercuri seară la Bruxelles, relatează cotidianul The Guardian.

“De exemplu, aceasta înseamnă că dacă vom reuși să adoptăm o înțelegere în primele trei săptămâni ale lunii mai, nu va mai trebui să participăm la alegerile europarlamentare și vom părăsi UE în mod oficial pe 1 iunie”, adăugat premierul britanic.

Cu două zile înainte de termenul limită pentru retragerea britanică, anume 12 aprilie, decis cu ocazia unui summit precedent, Regatul Unit şi cei 27 de parteneri ai săi au transmis că doresc să fie evitate efectele unei despărţit brutale, care ar fi presupus, spre exemplu, reintroducerea de controale vamale.

În pofida exasperării lor în faţa tergiversărilor Londrei, unde Parlamentul au respins de trei ori tratatul de retragere negociat de premierul Theresa May, responsabilii europeni s-au arătat dispuşi să le ofere mai mult timp britanicilor, notează AFP.

Următoarele luni se anunţă delicate, cu instalarea unei noi Comisii Europene la începutul lui noiembrie şi discuţii dificile asupra viitorului buget pe termen lung al UE.

La Londra, conducerea Parlamentului a cerut presei să evacuze, pentru o săptămână, spaţiul de lângă Palat. Reporterii, cameramanii şi fotografii au călcat în picioare iarba în timpul miilor de transmisiuni în direct dedicate crizei Brexitului și s-ar impune refacerea suprafeţei de verdeaţă.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează