Confidenţialitate


Regina Marii Britanii a aprobat cererea de suspendare a Parlamentului din Regatul Unit


Regina Marii Britanii a aprobat cererea de suspendare a Parlamentului din Regatul Unit

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a aprobat cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului. Boris Johnson s-a asigurat astfel că Parlamentul de la Londra nu va bloca ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană înainte de 31 octombrie.

”Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019, se arată într-un comunicat oficial.

Parlamentul va fi suspendat după ce aleșii vor reveni la muncă în septembrie și cu doar câteva săptămâni înainte de termenul limită pentru Brexit, potrivit BBC.

În replică, liderul Partidului Laburist, de Opoziţie, Jeremy Corbyn,  i-a invitat pe parlamentari să se aliaze pentru a bloca planul premierului de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană peste două luni. Un alt lider al Opoziţiei Laburiste a declarat că ceea ce vrea să facă Bors Johnson este scandalos, este un atac la democraţia britanică.

Președintele Camerei Comunelor, John Bercow, a declarat că mișcarea premierului Boris Johnson este un „derapaj constituțional”.

Mișcarea îi va permite lui Boris Johnson să susțină un discurs de prezentare a planurilor Guvernului pe care îl conduce pe 14 octombrie, dar va lăsa prea puțin timp Parlamentului să dezbată acte normative care ar putea bloca ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord.

Premierul Boris Johnson a spus că Regina va ține discursul în fața Parlametului pe 14 octombrie

Amânarea până pe 14 octombrie a discursului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, solicitată de premierul Boris Johnson şi acceptată de regină, este o practică obişnuită la începutul sesiunilor legislativului de la Londra, însă acum ea a stârnit protestele opoziţiei care din cauza acestei suspendări a activităţii parlamentului şi-ar putea vedea zădărnicite eforturile de a împiedica un Brexit fără acord pe 31 octombrie, notează agenţiile Reuters, AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Prin Discursul Reginei, care de fapt este elaborat de guvern, se dă startul unei noi sesiuni parlamentare şi textul schiţează planurile guvernului pentru următorul an, prezentând priorităţile şi agenda legislativă.

Ce se întâmplă cu acordul Brexit?

Acordul încheiat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a retransmis marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

Camera Comunelor a respins de trei ori acordul de retragere negociat cu UE de cabinetul premierului Theresa May, care și-a dat demisia, fiind ulterior înlocuită de Boris Johnson la șefia Partidului Conservator și în Downing 10.


Ultimele stiri
Nicușor Dan anunță eșecul negocierilor pe Legea salarizării: „Cele patru partide nu au ajuns la un consens politic…

Tenis: Serena şi Venus Williams au primit un wildcard pentru proba de dublu feminin de la US Open

Motivul pentru care șeful CIA, John Ratcliffe, s-ar fi deplasat în secret la Moscova | AUDIO

MAE face demersuri pentru a afla dacă printre victimele inundațiilor din Nepal sunt și români. Sute de turiști,…

Cum vor putea parlamentarii să-și mascheze averile prin publicarea fișei de interese. Averi obținute ilicit, de la un…

Aleșii locali care lucrează la stat, salvați de incompatibilitate după ce modificarea legii a fost adoptată de Senat.…

Control la Agenția Medicamentului după ce bolnavii de cancer s-au plâns că lipsesc medicamente oncologice. Ministrul Sănătății a…

Franța relaxează regulile pentru producătorii de brânzeturi cu eticheta „denumire de origine protejată”, pe fondul secetei severe |…

O ursoaică a smuls bara din spate a unei mașini, pe Transfăgărășan. Imaginile cu incidentul au devenit virale…

Arad: medic ginecolog, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după moartea unui nou-născut asistat la domiciliu.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează