Confidenţialitate

INFOMANIA • 2 iunie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Procurorii hunedoreni extind ancheta în cazul sectei Copiii Soarelui. Mai mulți părinți ai comunității din Dumbrava de Sus sunt cercetați penal, pentru că nu și-au înscris copiii la medic și la școală, îngrădindu-le micuților dreptul la sănătate și educație.

Anchetatorii au programate audieri, joi, în acest dosar.

Tot joi, așa-zisul guru Adi de la Brad va fi dus în fața instanței. În vârstă de 59 de ani, fostul miner Ardelean Farcaş a fost arestat preventiv pentru șantaj și viol, avocatul pretinsului lider spiritual contestând decizia.

Până la perchezițiile de săptămâna trecută, în tabăra de la Dumbrava de Sus locuiau zeci de persoane, între care și 12 minori.

Părinții unor copii rămași mutilați pe viață în urma unor operații experimentale au acuzat Institutul Național de Medicină Legală, în stradă, că tergiversează eliberarea expertizelor de care au nevoie în procesele intentate doctorilor pe care îi acuză de malpraxis.

Faptele se prescriu, iar aceștia scapă de dosare.

La protest, părinții victimelor au cerut Ministerului Sănătății să intervină.

Din cauza expertizelor IMNL, unii părinți spun că au pierdut procesele cu medicii acuzați de malpraxis și vătămare corporală, printre care și chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, care a lucrat la Spitalul Marie Curie din București.

Medicul a fost condamnat, anul trecut, la 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.  Judecătorii i-au interzis să mai profeseze în sistemul public de sănătate timp de 2 ani.

De 1 iunie, Organizația Salvați Copiii a atras atenția că, în România, situația minorilor nu s-a îmbunătățit major în ultimele decenii.

Aproape un milion și jumătate de minori trăiesc în sărăcie sau la limita acesteia. Violența afectează un copil din doi, iar abuzul sexual asupra minorilor este mult subraportat.

Aproape jumătate dintre fetele sub 15 ani care au devenit mame în statele Uniunii Europene provin din România, iar mai mult de 21 de mii de copii români au părinții plecați la muncă în străinătate.

Orfanii din Ucraina sunt, la rândul lor, afectați de război. Mii de copii din centre de protecție au fost mutați în zone mai sigure sau în străinătate.

Kievul a anunțat că va simplifica procedura de adopţie printr-un “proces digital rapid”. La momentul actual, aproximativ 17.000 de copii din Ucraina aşteaptă să fie înfiați.

Săptămâna aceasta, președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret care simplifică acordarea cetățeniei ruse copiilor ucraineni orfani sau cu dizabilități.

Procuratura de la Kiev susține că peste 240 de copii au fost uciși de la începutul invaziei ruse. Victimele au murit fie împușcate, fie în bombardamente.

Kremlinul susține că nu deţine informaţii despre circumstanţele în care a fost ucis jurnalistului francez Frédéric Leclerc-Imhoff pe frontul de război. Moartea corespondentului BMFTV a fost atribuită invadatorilor.

Jurnalistul însoţea civili într-un autobuz care părăsea orașul Severodoneţk, oraș-cheie în bătălia pentru controlul regiunii Donbas.

La un moment dat, vehiculul care îi transporta pe aceștia a fost atacat.

Parisul a cerut o anchetă transparentă în acest caz.

De la Vatican, Papa Francisc a cerut ca transporturile de cereale să fie lăsate să ajungă în țările care importau din Ucraina.

Grâul nu poate fi “armă de război”, a spus Suvernul Pontif în audiența sa săptămânală.

Organizația Națiunilor Unite a avertizat că actuala criză alimentară globală se agravează și insistă pentru un acord care să permită deblocare exporturilor de cereale ale Ucrainei.  Rusia pune condiția ca Occidentul să renunțe la sancțiunile economice impuse la adresa sa.

Pentru a reduce impactul embargoului treptat pe care l-a anunțat Uniunea Europeană săptămâna aceasta, Kremlinul anunţă că va redirecţiona exporturile de petrol. Printre ţările care au cumpărat masiv ţiţei rusesc, beneficiind de preţul mai scăzut, sunt India şi China.

Prețurile au crescut miercuri. Cotația ţiţeiului Brent a ajuns la 117,46 dolari, iar cea a petrolului US West Texas Intermediatea urcat la 116,45 dolari.

Asociaţia Pro Infrastructură le cere autorităților urgentarea procedurilor de relansare a licitaţiei pentru sectorul Biharia – Chiribiş al Autostrăzii Transilvania, astfel încât ”să avem o şansă” de a circula pe cei peste 28 de kilometri.

Lucrările au început în urmă cu 21 de ani.

Ministrul Transporturilor a anunţat, luna trecută, rezilierea contractului. Constructorul “nu a reuşit să predea un proiect tehnic conform”, a susținut Sorin Grindeanu.

Social-democrații insistă pe ideea unei taxe de solidaritate.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, va avea o discuție pe această temă cu premierul liberal Nicolae Ciucă.

Fiscalitatea a animat relația partenerilor de coaliție în ultima perioadă.

În timp ce PNL nu vrea să renunțe la cota unică de impozitare, PSD vrea taxare diferențiată în funcție de venituri.

Între timp, liderul PSD apără recenta decizie a Parlamentului de a majora salariile și sporurile unor bugetari. Marcel Ciolacu spune că există bani, iar creșterile se vor acorda în funcție de “performanță”.

Beneficiari sunt în principal angajați de la stat care gestionează fonduri europene.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, economiile la bugetul statului se vor face din alte părți.  Ministerele, spre exemplu, sunt obligate reducă din cheltuieli cu 10 procente.

Românii pot investi, începând de joi, în titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale record de 7,2% şi 7,8%, a anunţat Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Comisia Europeană notează, în cel mai recent raport de convergență, că România nu îndeplineşte vreunul dintre criteriile de trecere la moneda euro.  Puncte slabe sunt instabilitatea prețurilor și cursul de schimb.

Nu sunt pregătite pe deplin nici Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia și Suedia.

În schimb, Croaţia poate renunța, din 2023, la propria monedă și să adere la zona euro.

În țară sunt programate ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor. La cele organizate în Capitală și-au anunțat prezența președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și șeful Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Siegfried Mureşan a fost reales în postul de vicepreşedinte al Partidului Popular European.

Eurodeputatul liberal a obținut voturile a 372 de delegaţi la Congresul PPE, care s-a desfășurat la Rotterdam, în Olanda.

Doctorul timișorean Octavian Mazilu a fost arestat pentru corupție. Procurorii susțin că medicul a luat mită peste 25 de ori pe parcursul a două luni, cât timp a fost monitorizat. Un flagrant a fost organizat în biroul lui Octavian Mazilu, fost director al Spitalului Municipal Timișoara.

Cercetările au început în urma unei plângeri făcute de o pacientă.

Justiția bulgară a amânat din nou o decizie finală în dosarul extrădării Elenei Udrea.

Fostul ministru a fost arestat, la începutul lunii aprilie, la câteva ore după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru corupție.

Repatrierea Elenei Udrea întârzie, aceasta susținând că este o victimă politică. Magistrații Curții de Apel din Sofia au stabilit un nou termen pentru data de 8 iunie.

Ca răspuns la fenomenul persoanelor care pleacă din țară înainte de a fi condamnate definitiv, Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul unei “legi a fugarilor”. Cei care nu se predau în 7 zile de la pronunțarea sentinței definitive vor fi considerați evadați.

Parchetul European a început, în primul an de activitate, peste 900 de anchete și a confiscat 260 de milioane de euro.

Șefă a instituției, Laura Codruța Kovesi susține că blocul comunitar pierde anual 130 miliarde de euro doar la colectarea deficitară a TVA.

Un juriu american a concluzionat că actorii Amber Heard și Johnny Depp s-au defăimat reciproc.

În timpul celor șase săptămâni de proces extrem de mediatizat, ambele părți au prezentat dovezi explicite și au detaliat relația intimă.

Vedeta din “Aquaman” a susținut că a fost victima mai multor abuzuri fizice și emoționale în cuplu, ceea ce nu a putut dovedi în instanță. Prin urmare, Amber Heard să îi plătească lui Johnny Depp despăgubiri de 15 milioane de dolari.

La rândul său, starul seriei “Pirații din Caraibe” are de achitat daune de 2 milioane de dolari fostei sale soții, pe care a acuzat-o de “înșelătorie”.

La Londra, încep festivitățile dedicate Jubileului de platină al Reginei. Se împlinesc 70 de ani de când Elisabeta a II-a a urcat pe tron.

Peste 1.500 de soldaţi şi muzicieni din armata britanică vor defila joi.

Familia regală își va face apariţia în balconul Palatului Buckingham pentru a saluta mulţimea şi pentru a admira un spectacol aerian.

Peste 2.800 de semnale luminoase vor fi aprinse în tot Regatul, inclusiv în vârful celor mai înalte patru piscuri montane din ţară, precum şi pe teritoriile britanice de dincolo de mări.

Prezent la deschiderea oficială a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, ministrul Culturii a anunțat un proiect de achiziţie de carte pentru biblioteci în valoare de un milion de lei.

Lucian Romaşcanu și-a exprimat, totodată, speranța că va fi reluată finanţarea revistelor culturale independente.

O primă ediţie a cărţii “Harry Potter şi Piatra Filosofală”, cu unele greşeli şi semnată de autoarea J.K. Rowling, va fi scoasă la licitație de casa Christie’s din Londra. Preţul de pornire este de 230.000 euro. Cartea despre lumea magică a vrăjitorilor a devenit un succes internațional, generând o întreagă serie şi o franciză cinematografică uriaşă.

Epidemiile vor fi tot mai frecvente în viitorul apropiat, avertizează specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. OMS urmărește, în această perioadă, răspândirea cazurilor de variolă a maimuței.

Boala, pentru care nu există tratament, afectează în principal bărbații tineri. Infectarea presupune contact fizic direct.

Marea Britanie a confirmat ieri transmiterea comunitară a bolii în Regat.

Vietnamul susține că a produs un vaccin care va fi administrat porcilor împotriva pestei africane.

Boala s-a răspândit în Europa şi Asia şi a ucis sute de milioane de porci la nivel global.

Argentina a câştigat prima ediţie competiției Finalissima, care opune campioanele Americii de Sud şi Europei, învingând Italia cu 3-0 aseară, pe Stadionul londonez Wembley.

Argentinienii s-au impus clar, demonstrând că vor fi unii dintre pretendenții la titlul mondial peste doar şase luni, la turneul final din Qatar.  Lionel Messi și colegii au ajuns la 32 de meciuri consecutive fără înfrângere, 21 dintre acestea fiind victorii.

Ucraina a învins Scoția cu 3-1 în semifinala de baraj şi este la un pas distanţă de calificarea la Cupa Mondială. Ucrainenii au jucat pentru prima oară în acest an.

Din cauza războiului, meciul nu s-a putut desfăşura în luna martie, cum fusese programat inițial.

Ucraina va înfrunta Ţara Galilor duminică, în finala ce va oferi câştigătoarei un loc în Grupa B a Cupei Mondială, unde va întâlni Anglia, Statele Unite ale Americii şi Iranul.

Supercupa României la fotbal se va disputa la Arad, pe Arena Francisc Neuman.

Pe 9 iulie, se vor duela campioana CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe, câștigătoarea Cupei României.

Manchester United a confirmat că mijlocaşul francez Paul Pogba, care a ajuns la final de contract, va părăsi clubul englez în această vară.

În vârstă de 29 de ani, fotbalistul ar urma să se întoarcă la Juventus, de unde a fost cumpărat în 2016 pentru suma de 89 de milioane de lire sterline, un record la acea vreme.

Confruntat cu mai multe accidentări, Paul Pogba a jucat 27 de meciuri în ultimul sezon.

Accidentat la piciorul drept, superstarul brazilian Neymar a devenit ncert pentru amicalul echipei sale naționale contra Coreei de Sud.

Atacantul de la Paris Saint-German s-a confruntat cu numeroase probleme fizice, în special o accidentare la gleznă care l-a ţinut departe de teren timp de 13 etape din campionatul francez.

Justiția britanică i-a interzis fotbalistului francez Kurt Zouma să mai deţină pisici timp de 5 ani şi l-a obligat să efectueze 180 de ore de muncă în folosul comunităţii. Fundaşul lui West Ham a fost filmat pe când își lovea pisica de companie.

Legitimat la CS Dinamo Bucureşti, David Popovici s-a impus în proba de 100 metri liber din cadrul Cupei României la înot pentru seniori, competiţie care se desfășoară la Târgovişte.

În prima zi a întrecerilor, CSA Steaua a obţinut nu mai puţin de 5 victorii, prin Maria Claudia Gâdea (la 400 m liber), Darius Cătălin Petrache (200 m bras), Vlad Ştefan Stancu (800 m liber), precum şi în probele de ştafetă 4×100 m liber feminin şi masculin.

Croatul Marin Cilic (23 ATP) s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, trecând de rusul Andrei Rublev (7 ATP).  În penultimul act al competiției, Marin Cilic îl va întâlni pe norvegianul Casper Ruud (8 ATP), care a trecut de danezul Holger Rune (40 ATP).

În cealaltă semifinală masculină, se vor confrunta spaniolul Rafael Nadal (5 ATP) şi germanul Alexander Zverev (3 ATP).

Eliminat în sferturi, sârbul Novak Djokovic va pierde supremația în clasamentul ATP, întrucât nu a reușit să își apere punctele câștigate la ediția de anul trecut.

Poloneza Iga Swiatek (1 WTA) s-a calificat în semifinalele feminine de la Roland Garros, trecând de americanca Jessica Pegula (11 WTA).

În penultimul act al Openului francez, Iga Swiatek o va întâlni pe rusoaica Daria Katakina (20 WTA), care a eliminat-o pe compatrioata sa Veronika Kudermetova (29 WTA).

În cealaltă semifinală, se vor duela americanca Coco Gauff (23 WTA) şi italianca Martina Trevisan (59 WTA).

Un francez a doborât recordul mondial la bungee jumping. În vârstă de 44 ani, Francois-Marie Dibon a reușit 765 de salturi în doar 10 ore.

Fiecare dintre acestea a fost realizat de la o înălţime de 40 de metri şi a fost atent supravegheată de un judecător de la Guinness World Records.

Precedentul record, de “doar” 430 de salturi, îi aparținea unui neozeelandez și fusese stabilit în 2017. Francezul a mărturisit că ploaia i-a dat cel mai mult “de furcă”, dar că se simte “norocos şi binecuvântat” pentru izbânda mondială reușită.

Vremea va deveni călduroasă în zonele de câmpie, iar îndeosebi în regiunile sudice indicele temperatură – umezeală (ITU) se va apropia și izolat va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, însă în a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va manifesta în zonele montane și submontane și în nord-estul teritoriului, prin înnorări accentuate, frecvente descărcărcări electrice, intensificări ale vântului și local averse ce vor avea și caracter torențial. Izolat va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp. În celelalte regiuni, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade. Dimineața, izolat se va semnala ceață.

La București, vremea va deveni călduroasă după-amiaza când și indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza, însă probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade.

În zonele de munte, vremea va fi caldă, dar și în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei și la începutul nopții, când local vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate față de ziua precedentă.

Pe litoral, vremea va fi caldă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 28 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 21 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 16 și 19 grade.