Confidenţialitate


Ucraina, la un pas de calificarea la CM 2022


Ucraina, la un pas de calificarea la CM 2022

Naţionala de fotbal a Ucrainei a învins echipa Scoţiei cu scorul de 3-1 (1-0), miercuri seara, la Glasgow, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială 2022, iar duminică va întâlni Ţara Galilor în meciul decisiv pentru calificarea la turneul final din Qatar.

La primul lor meci oficial din acest an, ucrainenii au punctat prin Andrei Iarmolenko (’33), Roman Iaremciuk (’49) şi Artem Dovbik (’90+5), în timp ce golul scoţienilor a fost reuşit de Callum McGregor (’79), la o gafă a portarului Gheorghi Buşcian, notează Agerpres.

Meciul nu s-a putut desfăşura în luna martie, cum fusese programat, din cauza invadării Ucrainei de către armata rusă.

Ucraina dispută pentru a cincea oară un baraj pentru Cupa Mondială.

Scoţia nu a mai jucat la Cupa Mondială din 1998.

Ucraina va întâlni reprezentativa Ţării Galilor pe 5 iunie, la Cardiff, într-un meci care oferă un bilet la Cupa Mondială din Qatar. Câştigătoarea va evolua într-o grupă cu Anglia, Iranul şi Statele Unite.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează