Confidenţialitate


Povești pescărești în cel mai frumos sat din Malta: Marsaxlokk


Povești pescărești în cel mai frumos sat din Malta: Marsaxlokk

Marsaxlokk înseamnă în malteză ”portul din sud-est”. Exact în sud-estul insulei se află acest sat, în care trăiesc aproximativ 3.500 de oameni. Mulți dintre ei își câștigă existența din pescuit, iar cei care nu pescuiesc sigur au vreun strămoș care s-a îndeletnicit cu acest obicei.

 

Ospitalieri, localnicii se întind la povești cu oricine e dispus să-i asculte, iar isprăvile făcute pe mare nu au cum să lipsească. Gogonate sau nu, istoriile pescărești se ascultă cel mai bine cu un pește la grătar sau cu o supă de midii pe masă. Astfel de preparate găsim în toate restaurantele din Marsaxlokk, dar cele mai căutate și mai bine cotate sunt cele din port.

 

Partea și mai frumoasă când stai la o terasă în această zonă este că poți admira celebrele bărcuțe de pescuit ale localnicilor. Sunt foarte colorate și se numite “luzzu”. Pe fiecare dintre ele sunt pictați ochi, iar pescarii cred că acești ochi le protejează bărcile și pe ei de pericolele de pe mare. Aceste luzzu apar pe toate vederile și suvenirurile din Marsaxlokk.

 

Și pentru că în Marsaxlokk totul are legătură cu marea, recomand ca vizitarea satului să se facă într-o zi de duminică, când în port și pe străzi se organizează o piață mare, în care se vinde orice: de la pești, fructe și legume la delicatese, dulciuri, suveniruri, haine și încălțări. Piața atrage sute de localnici și turiști.

 

Cum se ajunge în Marsaxlokk?

 

Marsaxlokk poate fi vizitat într-o singură zi și de aceea trebuie integrat într-un circuit în Malta. Turiștii care se cazează în capitala La Valleta pot ajunge foarte ușor în satul pescăresc pentru că sunt autobuze care parcurg distanța de câteva ori pe zi. În 40 de minute sunt la destinație. Se zice că cine nu a văzut Marsaxlokk nu a văzut Malta.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria