Confidenţialitate


Rolul legumelor în echilibrul nutrițional. Mihaela Bilic explică de ce le putem consuma în cantitate nelimitată | VIDEO


Rolul legumelor în echilibrul nutrițional. Mihaela Bilic explică de ce le putem consuma în cantitate nelimitată | VIDEO

Consumăm legume, ne place să le vedem divers colorate în farfurie, dar ce știm despre ele și despre rolul legumelor în echilibrul nostru nutrițional? Care este diferența dintre legume și fructe și de ce nu le putem așeza în aceeași categorie? Medicul nutriționist Mihaela Bilic răspunde întrebărilor în emisiunea pe care o găzduiește la Europa FM, „Frecvența Gustului”.

Legumele sunt singurul aliment pe care îl putem consuma fără a ne îngrijora în privința cantității, spune medicul nutriționist Mihaela Bilic. „Cu condiția să nu le prăjim sau să nu le înecam în ulei”.

Rolul legumelor în alimentația noastră. Mihaela Bilic: „Să punem culoare în farfurie fără grija numărului de calorii”

Este o recomandare în mass-media să consumăm zilnic cinci fructe și legume. Dacă ar fi după mine, aș spune să consumați zilnic minimum cinci legume. Dacă nu ați mâncat fructe, nu o să vă certe nimeni”, spune Mihaela Bilic.

Care este diferența dintre legume și fructe?

„Care este marea diferență între ele și de ce nu le punem în aceeași categorie? Pentru că în fructe avem fructoză – zahărul natural care consumat în cantitate mare duce la îngrășat – pe când legumele nu ne stresează în niciun fel. Sunt de consumat fără niciun fel de limită”, explică medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Citește și: De ce eșuează curele de slăbire? Explicația Mihaelei Bilic | VIDEO

De ce putem consuma legume în cantitate nelimitată?

„Pentru că au peste 90% apă, fibre, vitamine și minerale, fitonutrienți – acei pigmenți vegetali responsabili de culoare și care mai nou medicina a descoperit că sunt responsabili pentru toate lucrurile bune din viața noastră, adică efect antioxidant, scad riscul de boli, sunt ceva ce ne trebuie și pe care nu-l putem lua din suplimente. Trebuie să mâncăm legume cât mai multe și cât mai divers colorate”, spune Mihaela Bilic.

Care este locul legumelor în farfuria ideală? Dacă vrem să slăbim, câte legume așezăm în farfurie?

„În cazul adulților, ar trebui să fie prezente la fiecare masă și dacă se poate să ocupe jumătate din farfurie. Vă spuneam că au apă multă și fibre, puține calorii, aproape deloc proteine și grăsimi, deci umplem burta cu legume și atunci ne rămâne mai puțin loc pentru lucrurile care sunt concentrate în calorii”, explică medicul nutriționist.

Jumătate din farfuria noastră trebuie să fie plină cu legume, un sfert cu proteine – carne, pește, brânză, ou – și celălalt sfert cu făinoase, cu carbohidrați: adică orez, cartof, legumele boabe – fasole, mazăre, linte. Într-o farfurie ideală, legumele ocupă jumătate din cantitate.

Într-o farfurie de slăbit chiar putem scoate făinoasele și rămân doar proteine cu legume – un echilibru bun și silueta are de câștigat dacă dăm la o parte pâinea și făinoasele”, explică Mihaela Bilic.

Urmărește întreaga emisiune „Frecvența Gustului”

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Cum arată porția corectă de mâncare din farfurie? Dr. Mihaela Bilic: „Mâncarea nu e cu nimic vinovată dacă noi exagerăm la cantitate” | VIDEO


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”