Confidenţialitate


Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor în hidratare


Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor în hidratare

Sursa foto: Shutterstock

Apa, o resursă, esențială pentru susținerea vieții, a fost tema de discuție a emisiunii „Frecvența Gustului”, cu dr. Mihaela Bilic, la Europa FM. Pe lângă importanța consumului de apă ca atare, medicul nutriționist a vorbit despre alimentele din care omul își poate lua necesarul zilnic de apă.

Principalele alimente care conțin apă sunt fructele și legumele.

Apa poate fi luată și din alimente

„Foarte, foarte multă apă găsim în legume și în fructe. Peste 90% apă. Nu întâmplător ni se spune să mâncăm legume: pe lângă fibre, vitamine și minerale, ele conțin multă apă. Până și în carne avem 70% apă. Avem apă în fructe și legume, în brânzeturi, în leguminoase boabe, după ce le fierbem, în pâine și cam în orice, cu excepția uleiului”, spune dr. Mihaela Bilic.

Ciorbele și lactatele contribuie la hidratare

„În ciorbă avem apă, apa este de fapt elementul principal, și avem și legume, care conțin apă. Este un amestec de minerale, vitamine și apă, care nu poate decât să ne încălzească, să ne hrănească, să ne bucure sufletul și să ne hidrateze”, precizează dr. Mihaela Bilic.

Un om se poate hidrata și când consumă lapte și derivate din acesta, mai spune medicul nutriționist.

„Laptele hidratează mai bine decât apa, deci și laptele poate fi o formă de hidratare. Laptele dulce, iaurtul, laptele bătut, sana, chefirul – orice formă de lactate înseamnă tot hidratare”, spune dr. Mihaela Bilic.

Dr. Mihaela Bilic: „Nu bem suc în loc de apă, pentru că sucul nu e apă”

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra consumului de suc de fructe. Acesta nu poate înlocui apa.

„Și sucul de fructe înseamnă apă și hidratează, însă cantitatea de fructoză din el îl face nerecomandat. Sucul de fructe, chiar și cel natural, se bea cu porția mică, undeva la 125 ml. Altfel, mâncăm fructele ca atare, le mestecăm cu tot cu pulpă. Fructoza, fiind amestecată cu apă și fibre, se absoarbe în cantitate mai mică dintr-un fruct mestecat decât dintr-un fruct stors. Nu bem suc în loc de apă, pentru că sucul nu e apă”, a explicat medicul nutriționist.

Potrivit Mihaelei Bilic, apa băută pe stomacul gol nu ține de foame, în timp ce apa consumată în timpul mesei crește sațietatea.


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…

„La Bola Negra”, filmul Spaniei pentru Oscar 2027, sold-out la primele proiecții la București. Penélope Cruz și Glenn…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează