Confidenţialitate

Jurnal de carantină: Ziua 42

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zilnic, într-un jurnal online vă ținem la curent cu evoluția situației din țară și străinătate.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, marți, alte 325 infecții cu noul coronavirus.

Bilanțul epidemic urcă la 13.837 de cazuri în România.

Numărul deceselor a ajuns la 841.

La ATI, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.727 de persoane. Alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 205.842 de teste.

Secretar de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan a declarat că nu toți cei raportați au murit din cauza pneumoniei cu COVID și spune că mulți dintre aceștia erau în stare gravă din cauza bolilor asociate. „Nu toţi pacienţii raportaţi, cei 820 sau 818 dacă nu mă înşel, au murit efectiv din cauza pneumoniei cu COVID. Are test pozitiv, e infectat cu COVID, e raportat ca COVID, asta nu înseamnă că a murit din cauza asta”, a spus medicul.

Potrivit raportului săptămânal al Institutului Național de Sănătate Publică, 45% din totalul deceselor de COVID-29 au fost înregistrate în Suceava, Galaţi, Bucureşti, Mureş și Arad.

În intervalul 27 aprilie – 3 mai, 39,4% din totalul cazurilor de infecţii cu noul coronavirus au fost în Suceava, Bucureşti, Cluj, Bacău și Vrancea.

Potrivit INSP, 75,1% dintre decese au fost înregistrate la persoane peste 60 ani, iar 61,8% au fost bărbaţi.

De asemenea, 87,7% dintre decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate.

Unul din şapte cazuri de infectare cu noul coronavirus s-a înregistrat la personal medical, potrivit INSP.

Polițiștii și jandarmii au dat alte 3.700 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgență.

Asociaţia ARCEN a organizat un moment muzical de la fereastra sediului din strada Armeneasc din București. Din incintă răsunau acorduri de pian. Trecătorii s-au așezat pe trotuare, păstrând distanța între ei. După un sfert de oră, au intervenit un polițist și un jandarm, întrucât ordonanțele militare în vigoare nu permit adunarea a mai mult de 3 persoane pe stradă și, în plus, ar fi încălcat liniștea publică.

Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești, județul Bacău, a devenit focar de infecție. 64 de pacienți și angajați au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus, iar unitatea a fost plasată în carantină.

Aflat pe patul de spital în urma infectării cu noul coronavirus, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a primit trei doze de plasmă hiperimună, prelevată de la donatori vindecaţi de COVID-19, au declarat surse de la Institutul bucureștean de Boli Infecțioase “Matei Balş”. În vârstă de 90 de ani, Pimen este în stare gravă, respirând cu ajutorul aparatelor din seara zilei de 1 mai, după ce a suferit complicaţii pulmonare.

Pe măsură ce monitoarele de Terapie Intensivă comandate de Altex România ajung la spitale, medicii reacționează și transmit un mesaj de mulțumire tutuor celor care au răspuns apelului lansat.

16 cadre medicale ale Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina au fost izolate după ce epidemiologii au stabilit că acestea au intrat în contact cu un pacient infectat cu noul coronavirus.

În localitatea Săliștea Deal, din județul Alba, mai mulți săteni refuză testarea pentru coronavirus.

Ministrul Finanțelor spune că, în această perioadă de criză, serviciile şi industria sunt cele care au tras economia în jos, fiind domeniile cele mai afectate de epidemia de coronavirus. Potrivit lui Florin Cîțu, creșterea taxelor a însemna “sinucidere”.

Ministrul Tineretului și Sporturilor a anunțat, marți, că reluarea antrenamentelor sportive se va face, după 15 mai, în 4 etape, pornind de la cele individuale (faza 1), până la cele colective (faza 4).

În momentul de față, nu se pot desfășura competiții sportive, a insistat Ionuț Stroe, care se pronunță pentru încheierea actualului sezon sportiv fără spectatori. Dacă un sportiv este testat pozitiv, acesta va fi izolat. În cazul competițiilor, confirmarea unui caz de îmbolnăvire compromite desfășurarea acestora.

Cât privește sălile de fitness, activitatea în incinta acestora este considerată una cu risc epidemiologic ridicat.

Autoritățile au emis un protocol cu recomandări pentru reluarea antrenamentelor sportivilor de performanţă.

Bilanțul pandemiei a depășit pragul a 250.000 de decese.

Un raport al institutului italian de statistică arată că numărul deceselor înregistrate în Peninsulă a fost, în luna martie, cu 49,4% mai mare decât în aceeaşi perioadă a altor ani.

Experții israelieni au reușit să izoleze un anticorp important pentru noul coronavirus. Autoritățile au calificat reușita drept “un progres semnificativ” pentru obținerea unui posibil tratament pentru COVID-19. Anticorpul poate neutraliza coronavirusul în corpul purtătorului, a spus ministrul isrelian al Apărării.

Președintele SUA a anunțat că echipa sa lucrează la un raport despre originile noului coronavirusului. Donald Trump nu a furnizat alte amănunte vreun un posibil calendar pentru prezentarea concluziilor. Totodată, el a făcut apel la transparența Chinei, pentru a furniza toate infomațiile disponibile.

Autoritățile franceze au raportat 330 de noi decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. Bilanțul cazurilor mortale a ajuns la 25.531.

Numărul şomerilor înregistraţi în Spania a crescut cu peste 282.000 în luna aprilie, în principal în sectorul turismului, afectat de pandemie.

Companiile aeriene sunt de acord ca toți pasagerii din avioane să poarte măști, dar refuză să zboare cu scaunele goale, pentru a păstra distanța fizică recomandată de specialiști.

  • Jurnal online de carantină, realizat de Andrei Paleu