Secțiunea e dedicată descoperirii unor noi cineaști talentați. Gala de premiere va avea loc mâine.
În pelerinajul său, Suveranul Pontif doreşte să facă băi de mulţime, la bordul unui vehicul deschis, atât la Amman, cât…
Interdicția o vizează și pe fosta șefă a Guvernului din această țară.
36 de milioane de alegători sunt chemați duminică la urne pentru a-și alege președintele.
În acest dosar este învinuită și prințesa Irina, fiica regelui Mihai. Bărbatul, aflat în închisoare, va fi din nou audiat…
Olanda este tara care a deschis scrutinul pentru Parlamentul European, de acolo vin și primele rezultate.
În urmă cu un an - când a intrat în vigoare legea în acest sens - biserica s-a opus vehement.
În Germania, conservatorii cancelarului german Angela Merkel sunt favoriți la acest scrutin, însă sondajele arată o creștere în preferințele votanților…
Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, i-a acordat un interviu Lilianei Nicolae, la Bruxelles.
Studiile arată că peste 60% dintre copiii care sunt supraponderali înainte de pubertate, vor fi supraponderali și la vârsta adultă.
Alb-rosii au pierdut licenta pentru cupele europene, dar au facut apel impotriva deciziei FRF.