Salariile personalului din învățământ vor crește cu 15 la sută începând cu data de 1 decembrie, a anunțat ministrul Educației, Sorin Câmpeanu,…
Românii care vor să susțină naționala de fotbal la Euro 2016 din Franța își pot cumpăra biletele începând cu luna decembrie, după…
Adunați în fața biroului deținut de Valeriu Zgonea, liberalii i-au cerut președintelui Camerei Deputaților să pună pe ordinea de zi…
PSD decide în această după-amiază noua formulă de conducere. Într-o ședință programată la ora 16, social-democrații vor analiza și rezultatul…
Luni, de la ora 21:00, Ovidiu Ioaniţoaia îi are invitaţi la Europa FM, în emisiunea Tribuna 0, pe Andrei Stoica…
Peste 30 de localități din județul Suceava nu au curent electric din cauza căderilor de zăpadă. De duminică încoace, viscolul…
De azi Liviu Dragnea este incontestabilul lider maximo al PSD, fiind votat de 81% dintre membrii acestui partid, adică de…
3 dintre principalii inculpați în dosarul Microsoft au recunoscut că au primit mită pentru a interveni în prelungirea contractului de…
Banca Europeană de Investiții ar putea cere Volkswagen să returneze împrumuturile dacă se dovedește că producătorul german a utilizat banii…
Prognoză actualizată de Administrația Națională de Meteorologie. Până diseară la ora 18.00 vor fi ploi însemnate cantitativ, ninsori, intensificãri ale…
În Adevărul, experţii explică pelerinajul-fenomen la Sfânta Parascheva. Peste 50.000 de oameni au mers în weekend, la Iaşi, să se…