Confidenţialitate

Opozantul rus Vladimir Kara-Murza a câștigat premiul Pulitzer pentru articolele scrise din închisoare, „în care avertizează asupra consecințelor disidenței în Rusia lui Vladimir Putin” | AUDIO

În timp ce Vladimir Putin depune jurământul pentru a cincea oară ca președinte al Rusiei…Un opozant al său, Vladimir Kara-Murza, primește premiul Pulitzer pentru articolele scrise din închisoare. Jurnalistul Vladimir Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în aprilie anul trecut, pentru că a criticat războiul pornit împotriva Ucrainei, soartă pe care au avut-o și alți jurnaliști și opozanți ai regimului Putin.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vladimir Kara-Murza primește cel mai important premiu pentru Jurnalism, „Pulitzer”, „pentru articolele pasionate scrise în condiții de mare risc personal din celula sa în care avertizează asupra consecințelor disidenței în Rusia lui Vladimir Putin și insistă asupra unui viitor democratic pentru țara sa”, se arată în anunțul oficial.

Despre Vladimir Kara-Murza se știe că, de la începutul anului s-ar afla în izolare. Arestat la 11 aprilie 2022 și acuzat de așa-zisă trădare, pentru că a criticat invadarea Ucrainei, a primit o sentință de 25 de ani de închisoare în urma unui proces rapid.

Kara-Murza, un apropiat al politicianului de opoziție Boris Nemțov, asasinat în 2015, care deține și cetățenia britanică, a comparat condamnarea sa cu procesele demonstrative din anii 1930 din timpul epurărilor staliniste.

Din spatele gratiilor a scris numeroase articole publicate de New York Times.

A acuzat de două ori, în 2015 și 2017, că autoritățile ruse ar fi încercat să îl otrăvească după ce a militat ca Occidentul să impună mai multe sancțiuni economice Rusiei.

Cel mai bun mod de a-l recompensa pe Kara-Murza ar fi „eforturile active de a-l elibera” și „apelurile publice către regimul Putin”, a transmis, prin Facebook, avocatul lui Kara-Murza.

Premiile Pulitzer sunt acordate de Universitatea Columbia pentru realizările din jurnalism, literatură și compoziție muzicală din Statele Unite, distincții instituite din 1917 prin testamentul jurnalistului american de origine maghiară Joseph Pulitzer.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Vladimir Putin a depus jurământul pentru un nou mandat în fruntea Rusiei | AUDIO