Confidenţialitate


Video emoționant: Elevii unei școli din Harkiv dansează printre ruinele unității de învățământ, marcând astfel absolvirea cursurilor


Video emoționant: Elevii unei școli din Harkiv dansează printre ruinele unității de învățământ, marcând astfel absolvirea cursurilor

Mai mulți elevi care tocmai au absolvit școala 134 din Harkiv, Ucraina, au avut curajul să celebreze încheierea anului școlar dansând chiar printre ruinele unității de învățământ în care au studiat și care a fost bombardată la scurt timp după declanșarea invaziei ruse.

Cei 10 elevi au absolvit școala 134 din Harkiv într-un mod în care cu siguranță nu-și imagineau în urmă cu câteva luni că aveau s-o facă. În mișcări de vals, tinerii au dansat pe terenul de sport al școlii, doar că înconjurați de ruinele unității de învățământ, se arată pe portalul de știri Yahoo.

Pe 27 februarie, armata rusă ocupa cu forța școala respectivă și, pentru a neutraliza forțele invadatoare, ucraineneii au atacat unitatea de învățământ ucigând cei aproximativ 30 de soldați ruși.

Acum, școala este închisă, însă asta nu i-a oprit pe unii dintre elevii din ani terminali să meargă acolo și să celebreze încheierea anului școlar, după cum spune și unul dintre absolvenți, Gleb Opașnian:

„Pentru mine este oribil, mai ales că am văzut cum școala era distrusă, am văzut asta o zi întreagă. Casa mea se află la 500 de metri de școală. Am auzit focuri de armă și am mers la etajul al 2-lea al casei cu tatăl meu, mi-era teamă. O bucată din școală a zburat peste casa noastră și a lovit locuința vecinilor. Azi însă, celebrez încheierea cursurilor și sunt fericit.”

Olena Mosolova a predat geografia la unitatea de învățământ vreme de 17 ani, iar acum se bucură de faptul că fiica ei a absolvit cursurile aceleiași școli:

„Ne-am imaginat sunetul ultimului clopoțel pentru copiii noștri puțin diferit , dar s-a întâmplat ce s-a înâmplat iar ei vor o sărbătoare. Vin aici în fiecare zi, nu pot să nu vin.”

Unii soldați ai diviziei „Kraken”, cea care a neutralizat inamicii ruși în școala din Harkiv, au venit și ei să-i felicite pe elevii absolvenți.

„Școala voastră ajunsese ultimul avanpost, forțele invadatoare ruse și-au stabilit baza aici și încercau să distrugă orașul, dar iată că acum am reușit să împingem atacatorii la 20 de kilometri de oraș. Vom reconstrui Harkivul, vom câștiga cu siguranță și vom avea pace și o viață nouă după acest război”, a declarat Konstantin Nemicev, unul dintre membrii unității.

Din cauza războiului, școlile din Harkiv au decis ca încheierea anului școlar să aibă loc pe 3 iunie, în sistem online.

Cei 10 absolvenți au vrut însă să marcheze acest moment cu totul special din viața lor și să arate întregii lumi că ucrainenii sunt curajoși și cu spiritul în continuare puternic.

Urmăriți în continuare dansul absolvenților școlii 134 din Harkiv.

Foto: Captură video YouTube


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…