Confidenţialitate

Un nou protest, sâmbătă, în Piața Victoriei din București – VIDEO LIVE / FOTO

ÎNREGISTRAREA VIDEO A PROTESTULUI ANTIGUVERNAMENTAL DIN PIAȚA VICTORIEI

24.00
Doar câteva mii de persoane mai participă la mitingul antiguvernamental din Piaţa Victoriei, majoritatea protestatarilor părăsind deja zona.
Medicii au intervenit în 12 cazuri, 2 persoane fiind duse la spital, fără legătură cu vreun conflict.

23.47

Numărul protestatarilor a scăzut în mod vizibil.

La momentul de vârf, în Piața Victoriei au fost aproximativ 50.000 de persoane.

Nu s-a înregistrat nici un incident semnificativ.

Pe cea mai mare parte a duratei, la manifestația din această seară nu au mai fost prezenți, la vedere, jandarmii din trupele de intervenție.

O coloană echipată de intervenție a apărut în stînga clădirii Guvernului în jurul orei 23.00.

23.00

Numărul participanților la protest continuă să scadă, dar circulația este în continuare oprită.

Pe clădirile din Piața Victoriei sunt proiectate mesaje antiguvernamentale.

Două persoane au fost transportate la Spitalul Elias, însă fără a fi vorba de agresiuni.

ISU Bucureşti-Ilfov anunță că un tînăr de 20 de ani avea dureri toracice, iar o femeie a de 29 – amețeli.

22.30

Unii dintre participanții la protest au început să plece.

Cei rămași au aprins din nou lanternele telefoanelor. S-a scandat, între altele, „Să vă fie frică, poporul se ridică”!

22.00

Peste 25.000 de persoane la protestul de la Bucureşti; un tânăr care a forţat dispozitivul – ridicat de jandarmi

În timp ce oamenii din piaţă au intonat Imnul Naţional, pe faţada Palatului Victoria a fost proiectat un mesaj prin care se cerea demisia Guvernului. Protestatarii scandează “PSD – Ciuma roşie”, “Demisia”, “Jos Guvernul” şi “România, trezeşte-te”.

La un moment dat, în piaţă a apărut un grup de tineri care aveau feţele acoperite. Doi dintre ei au încercat să forţeze gardul instalat de jandarmi, unul fiind imobilizat şi scos din mulţime.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au confirmat că o persoană care a forţat dispozitivul dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara va fi condusă la secţia de poliţie, pentru a fi identificată şi sancţionată.

21.00

“Nu vă fie frică, românii se ridică” şi “Nu cedăm” – se scandează în Piața Victoriei.

Potrivit estimărilor de la fața locului, numărul protestatarilor a crescut rapid. În Piață sunt aproape 25.000 de oameni și peste 35.000 în întreaga țară.

Protestatarii ocupă întreaga Piață.

Ora 21 a fost marcată, ca de obicei, prin aprinderea luminițelor de la telefoanele mobile.

20.20

Numărul protestatarilor a ajuns la această oră la peste 10.000.

Traficul este total blocat în Piaţa Victoriei.

Spre deosebire de seara trecută, nu s-au mai înregistrat incidente.

Oamenii strigă Jos Guvernul!

Printre protestatari se află şi numeroşi părinţi veniţi cu copii mici, unii chiar în cărucioare.

În piaţă a apărut şi un grup de maramureşeni îmbrăcaţi în costume populare şi “înarmaţi” cu tobe.

20.00

Aproape 6.000 de oameni în Piața Victoriei.

Protestul decurge fără incidente.

Protestatarii din primul rând, de la gard, au trandafiri albi în mâini.

19.15

Aproximativ 1.000 de persoane se află sâmbătă seara, în jurul orei 18,30, la protestul antiguvernamental din Piaţa Victoriei, în zonă fiind restricţionată circulaţia rutieră pe bulevardele Kiseleff, Iancu de Hunedoara şi Calea Victoriei.

Protestatarii au steaguri tricolore, precum şi ale SUA, Marii Britanii, Scoţiei, Canadei, Belgiei şi Spaniei. Ei suflă în vuvuzele.

Unii stau de vorbă, pașnic, la gardurile instalate de aceștia.

18:35
La fața locului sunt mobilizate multiple echipaje SMURD, iar la această oră se află în zonă 13 ambulanţe pentru victime multiple și 13 maşini de pompieri.

18:30
Poliţia a decis restricționarea traficului pe bd Iancu de Hunedoara şi pe Soseaua Kiseleff. Protestatarii continuă să se adune în Piața Victoriei din București, numărul acestora fiind de câteva sute.

Mijloacele de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti care trec prin Piaţa Victoriei circulă pe trase deviate începând cu ora 18:30.

17:30

Într-o declarație de presă, ministrul Carmen Dan a făcut un apel la protestatarii care ar putea participa la noi manifestaţii în Piaţa Victoriei să se delimiteze de factorii provocatori şi instigatori la violenţă.

Totodată, Carmen Dan a cerut ca jandarmii să nu ţină cont de declaraţiile politice şi să intervină, conform legii, în cazul unor noi violenţe.

16:00
La ora 16 erau circa 200 de persoane în Piața Victoriei. Jandarmii îi sfătuiesc pe protestatari să nu se asocieze cu grupuri violente.

Anunțul Jandarmeriei vine după ce au avut deja loc îmbranceli în Piața Victoriei. Unul dintre protestatari a zgâlțâit gardul de protecție. Bărbatul a fost ridicat de jandarmi.

Totodată, Jandarmii caută și adună din zonă plăci de beton ascunse și plasate pentru protestul de sâmbătă seara – spun ei, potrivit reporterului Anca Grădinaru.

15:00
Câteva zeci de persoane s-au adunat în Piața Victoriei în zona copacilor, dar și în țarcul pregătit de jandarmi în zona centrală.

14:00

PSD solicită preşedintelui Klaus Iohannis să îşi ceară scuze imediat pentru ”afirmaţiile sale iresponsabile împotriva Jandarmeriei”, care a acţionat legitim şi legal pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria.

13:40

Klaus Iohannis solicită ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care a gestionat situaţia din timpul protestelor de vineri şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat şi la ordinul cui

După ce Mitingul Diasporei de vineri, 10 august, a degenerat în violențe fără precedent pentru România ultimilor ani, azi se anunță un nou protest în același loc, în fața Guvernului României, în Piața Victoriei din București.

”PSD-ALDE a arătat aseară că legitimitatea lor se impune prin violenţă asupra cetăţenilor. Pentru că vrem să ne exprimăm liber, pentru că vrem să fim auziţi şi pentru că vrem să rămânem liberi, ne vedem din nou în Piaţa Victoriei. Nu ne intimidaţi, nu ne este frică, puterea suntem noi! Plecaţi până nu omorâţi pe cineva!”, scriu organizatorii evenimentului în pagina de pe Facebook dedicată protestului.

Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seara din Piaţa Victoriei, de la ceea ce a fost inițial denumit Mitingul Diasporei.

452 de persoane au fost rănite vineri noapte la Mitingul Diasporei din Piața Victoriei. 68 au ajuns la spitale dintre care 9 jandarmi și 2 copii, după cum arată bilanțul protestelor violente din Piața Victoriei.

Într-o intervenție fără precedent pentru protestele din România ultimilor ani, jandarmii au folosit intens gaze lacrimogene ca aerosol, dar și în grenade aruncate spre mulțimea de oameni din fața Guvernului, cât și de pe bulevardele adiacente.

Gazele lacrimogene cauzează incapacitate temporară prin iritarea ochilor și a sistemului respirator.

Înainte de miezul nopții, protestul a degenerat și mai mult. Două incendii au fost provocate, în apropiere de Piaţa Victoriei, de grupuri de persoane încă neidentificate, pentru stingerea unuia dintre ele intervenind jandarmii cu un tun cu apă.