Mitingul Diasporei, moment cu moment – FOTO/VIDEO

ora 24.30

Numărul persoanelor care au avut nevoie de asistență medicală până la această ora este de 425. Dintre acestea, 68 au ajuns la spital.

ora 24.10

Ovidiu Raeţchi, vicepreşedintele Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, apreciază într-o postare pe Facebook că ”zeci de mii de protestatari paşnici au fost loviţi şi atacaţi cu gaze lacrimogene din cauza unui grup provocator care nu a putut fi identificat şi izolat ore în şir”. Liberalul anunţă că va solicita convocarea şefilor Jandarmeriei în fața Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor în urma evenimentelor care au avut loc în Piaţa Victoriei.

ora 24.00

Pe bulevarde din apropierea Pieței Victoriei au fost declanșate incendii.

ora 23.40

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei şi subliniază că ministrul de Interne, Carmen Dan, trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele.

ora 23.37

Potrivit unor surse citate de Antena 3, jandarmii au primit ordin să îmbrace vestele anti-înjunghiere.

ora 23.10

Intervenție în forță a Jandarmilor cu tunul de apă și cu gaze lacrimogene.

Protestatarii strigă ”NU PLECĂM!”. Jandarmii merg spre mulțime, spre mijlocul pieței.

Protestatarii sunt împinși din Piața Victoriei, din fața Guvernului României. Piața a fost aproape eliberată.

Se folosesc gaze lacrimogene și tunuri cu apă.

Sunt oameni duși pe brațe la punctele de ajutor, sau pe targă – spre Ambulanțe.

ora 23.00

Un număr de 240 de persoane a avut nevoie de îngrijiri medicale la mitingul care are loc vineri în Piaţa Victoriei, potrivit unei informări a ISU Bucureşti-Ilfov.

Continuă ciocnirile și violențele.

Doi jandarmi au fost agresați de unii dintre protestatari.

Forțele de ordine intervin din nou cu gaze lacrimogene.

Opoziția: “se impune demisia de urgenţă” a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, “după recitalul de brutalitate al Jandarmeriei”.

ora 22.30

Jandarmeria Română anunţă că se va interveni în Piaţa Victoriei pentru restabilirea ordinii publice în zona de desfăşurare a protestului.

“S-au făcut somaţiile legale, se va interveni spre restabilirea ordinii publice, cele trei semnale luminoase de avertizare au fost făcute”, precizează Jandarmeria Română, citată de Agerpres.

Violențele continuă.

Sunt mii de jandarmi în Piața Victoriei.

O mare parte a protestatarilor a părăsit Piaţa Victoriei iar cei rămaşi sunt vehemenţi la adresa guvernului şi scandează injurii la adresa PSD.

ora 22.00

Se trage cu petarde, se aruncă cu pietre, se folosesc gaze lacrimogene – protestatarii au fost împrăștiați în Piața Victoriei.

Unii se regrupează, și-au acoperit fețele și s-au refugiat în magazinele spre zona Buzești.

În Piața Victoriei a izbucnit și un mic incendiu, stins de jandarmi.

Sunt circa 100.000 de protestatari în Piața Victoriei.

ora 21,30

În Piața Victoriei au fost aruncate petarde și au avut loc noi confruntări între o parte dintre protestatari și jandarmi.

Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și spray-uri cu piper, dar și tunuri cu apă.

Numărul protestatarilor este de peste 80.000.

Pe clădirile din zonă se proiectează „Fără violență!”

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache: „Jandarmii au fost obligaţi să intervină în Piaţa Victoriei şi să folosească mijloacele din dotare pentru oprirea şi stoparea celor care au exercitat în mod repetat şi continuu violenţe asupra forţelor de ordine, violenţe care au pus în pericol nu doar siguranţa şi sănătatea jandarmilor, ci şi pe cea a celorlalţi oameni de bună credinţă care se află în piaţă”.

ora 21.00

Protestatarii au aprins luminițele de la telefoanele mobile în Piața Victoriei.

Jandarmeria Română anunţă că în Piaţa Victoriei şi-au făcut apariţia persoane cunoscute ca făcând parte din grupuri violente şi galerii ale unor echipe de fotbal şi solicită protestatarilor să se delimiteze de acestea.

In intervalul 20.00-21.00 pompierii smurd au acordat asistenta medicală unui număr de 61 de persoane.

ora 20.30

În Piața Victoriei, Jandarmii au folosit tunul cu apă, în urmă cu câteva minute.

Se strigă PSD, ciuma roșie!

Se aruncă cu recipiente cu apă către Jandarmi.

Peste o sută de persoane care s-au aflat vineri în Piaţa Victoriei la protestul românilor din diaspora au avut nevoie de asistenţă medicală, potrivit informaţiilor furnizate de coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Metroul nu mai oprește în stația Piața Victoriei.

Numărul protestatarilor a ajuns la 30.000.

ora 20,00

Numărul protestatarilor a depășit în Piața Victoriei 25.000.

Jandarmii au dat gardurile mai în spate. Oamenii au aplaudat gestul

Jandarmeria Romana face apel catre protestatarii din Piata Victoriei sa se delimiteze de grupurile care provoaca violente, iar cei care vor sa vina la manifestatie sunt indemnati sa nu fie insotiti de copii.

Traficul rutier a fost restricţionat vineri seară pe Bulevardul Nicolae Titulescu, de la intersecţia cu Bulevardul Banu Manta, şi pe strada Buzeşti – de la intersecţia cu strada Mircea Vulcănescu către Piaţa Victoriei, informează Brigada de Poliţie Rutieră.

ora 19,30

Numărul protestatarilor din Piața Victoriei a ajuns la 20.000.

Restrictionat traficul pe Bd Nicolae Titulescu de la intersectie cu Bd Banu Manta si pe str Buzesti de la intersectia cu Mircea Vulcanescu către Pta Victoriei.

Protestatarilor din București li se adaugă câteva mii în alte orașe din țară: Brașov, Iași, Cluj, Baia Mare, Galați, Sibiu ș.a.

ora 19,00

Peste 10.000 de oameni protestează la această oră în Piața Victoriei. Mulți dintre ei sunt români care lucrează în străinătate. Se cere demisia guvernului, cer drumuri bune, școli și spitale curate, fără corupție și fără incompetenți.

Se scandează „Demisia”, „Jos Guvernul”, „Jandarmeria apără hoția”, „Fară violență”, „Rușine să vă fie!”

O femeie în scaun cu rotile afectată de gazele lacrimogene, a căzut la pământ. Ambulanțierii intervin pentru a-i acorda primul ajutor.

ora 18,40

Un nou moment de tensiune, în Piața Victoriei. Un grup de protestatari a forțat din nou cordonul de jandarmi și au aruncat cu obiecte dure și sticle în aceștia.

Jandarmii au folosit din nou gaze lacrimogene. Câteva persoane s-au intoxicat cu gaz lacrimogen, și au fost transportate la Ambulanță.

ora 18:00

Traficul este blocat în zona Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor.

Protestul continuă pașnic. Câteva mii de oameni s-au adunat.

Jandarmeria: Momentan situaţia s-a calmat, iar jandarmii care flanchează Guvernul sunt rezerve de intervenţie care pot fi folosite în cazul în care “situaţia escaladează din nou”.

ora 17:00

Mai mulți manifestanți – aproximativ 30 – au primit îngrijiri medicale, doi au ajuns la spital. De-asemenea, trei jandarmi au fost răniți ușor în urma ciocnirilor cu jandarmii și a folosirii de către aceștia a gazelor lacrimogene .

Unul dintre jandarmi este într-o stare mai delicată şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, având fracturat un deget.

ora 16:30

Manifestanții antiguvernamentali strânși în Piața Victoriei din București au rupt cordonul forțelor de ordine și au ajuns la gardul Executivului. S-au înregistrat ciocniri între protestatari și forțele de ordine.

ora 12:00: București, Piața Vicotriei

Pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală au fost aduse mai multe ambulanțe și patrulează jandarmii călare.

0ra 11:00: TELEORMAN

Zeci de teleormăneni pleacă acum spre București, pentru a participa la protestul Diasporei din Piața Victoriei. Oamenii pleacă cu autoturismele personale, în grupuri de prieteni și și-au propus să își manifeste prin prezența la marele miting solidaritatea cu românii care vin de la mii de kilometri pentru a se implica civic în țara lor. Tot astăzi, se anunță în Alexandria un protest de mici proporții în zona fântânii arteziene din centrul municipiului, cu începere de la ora 18.00.

ora 10:OO: BACĂU

Cateva sute de bacauani au plecat la Bucuresti, la protest. Unii s-au organizat si au plecat cu autocarul, dar cei mai multi au plecat cu masinile persoanel, s-au grupat cate 3-4 ori cu trenul. Cei care nu au putut pleca se aduna in centrul Bacaului la miting

ora 9:00: IAȘI:

Ieşenii care susţin protestul diasporei au format o coloană de 50 de maşini care a plecat vineri dimineaţa din Piaţa Unirii din municipiu spre Piaţa Victoriei din Bucureşti, manifestanţii fiind nemulţumiţi fiind de actuala guvernare.

Coloana de maşini va străbate oraşele Târgu Frumos, Roman, Bacău, Adjud, Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău, Urziceni, Bucureşti.

Joi, 9 august:

Mai multe grupuri de protestatari – printre ei, mulți români plecați la muncă în străinătate – au plecat spre București pentru a participa la mitingul Diasporei anunțat pentru 10 august, în Piața Victoriei.

Grupurile au plecat din Cluj, Timișoara, Baia mare și Arad.

Protestatarii au purtat cu ei steaguri tricolore sau ale țărilor de unde s-au întors special pentru miting.

Românii din diaspora au ajuns în București cu puțin înainte de miezul nopții. Îi așteptau în Piața Victoriei câteva zeci de protestatari dispuși să rămână în fața guvernului până în zori.

Momentul întâlnirii a fost emoționant. După 3000, 4000 de kilometri pe care i-au făcut din Franța, din Spania, din Marea Britanie, au coborât din mașini și s-au îmbrățișat de parcă s-ar fi cunoscut de-o viață, deși se vedeau pentru prima oară.

FOTO: Octav Drăgan / Victor Marin / Mihai Bucureșteanu / Corespondenții Europa FM





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS