Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției. Reacții împărțite în rândul tinerilor | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Studenții Universității din Arad vor face cursuri online de săptămâna viitoare. Conducerea Universității „Aurel Vlaicu” spune că astfel încearcă să țină sub control cheltuielile cu utilitățile, în perioada rece. Este pentru prima dată după pandemia de COVID-19, când Universitatea de stat din Arad ia o asemenea decizie.
Măsura este una temporară și va rămâne în vigoare până la începutul anului 2027, explică rectorul Universității, Ramona Ilie.
„Din păcate, știți foarte bine, subfinanțarea de care universitățile românești se plâng și nu cred că suntem unica universitate din țară cu aceste probleme. Încercăm să reducem cât se poate, astfel încât să ne putem încadra în Ministerul Educației din acord”, a spus rectorul Ramona Ilie.
Reacții de nemulțumire în rândul unora dintre studenți
Decizia a stârnit reacții împărțite în rândul tinerilor. Pentru cei care fac naveta, mutarea cursurilor în online înseamnă mai puțini bani cheltuiți pe drumuri.
Pe de altă parte, studenții se tem că vor înțelege mai greu materia și își amintesc de experiența din timpul pandemiei, când lecțiile de la școală ținute prin internet nu au avut întotdeauna rezultatele dorite.
„Din cauza prețurilor de motorină, benzină, pe mine mă avantajează să stau acasă, dar e și un dezavantaj: nu pot învăța foarte bine, pentru că și când a fost 2020, partea cu Covid, cu carantina, nu prea am stat bine cu învățatul”, spune o studentă.
La Facultatea de Educație Fizică și Sport, unele lucrări practice se vor desfășura în continuare cu prezență fizică, spune decanuul Viorel Ardelean
„Vom accepta, să zicem, ca studenții să aibă o haină în plus, poate și un hanorac. Intenția noastră e ca pe primul loc să fie siguranța studenților și ei să fie în primul rând, să nu se întâmple lucruri care le pot afecta starea de sănătate”, a precizat decanul Facultății de Educație Fizică și Sport.
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad are peste 7.000 de studenți.





