Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult ca sigur, anul viitor” | VIDEO
Sursa foto: Faecebook / Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Guvernul vrea să încurajeze comasarea comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori printr-un program de investiții cu un buget de patru miliarde de lei. Primăriile care acceptă reorganizarea ar putea primi bani pentru proiecte de infrastructură, școli și centre medicale. Invitat la emisiunea „Piața Victoriei”, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica a explicat cum ar urma să se desfășoare procesul, ce se va întâmpla cu angajații primăriilor și ce măsuri sunt pregătite pentru localitățile care nu acceptă comasarea voluntară.
Reorganizarea administrativă propusă de Guvern ar urma să înceapă cu localitățile care au mai puțin de 1.500 de locuitori. Ministrul Dezvoltării susține că procesul va fi unul voluntar în prima etapă, iar stimulentele financiare ar trebui să încurajeze primăriile să accepte comasarea.
Primăriile care acceptă comasarea ar putea primi investiții de până la patru miliarde de lei pentru infrastructură și servicii publice
Sebastian Zachmann: Ce au oamenii de câștigat de pe urma acestei comasări, concret?
Alexandru Stoica: „Așa cum am scris și în programul de guvernare, programul se va numi Start Reforma Administrativă, cu un buget de patru miliarde de lei credit de angajament și cu credite bugetare pe 2027 și 2028, cu câte două miliarde de lei. Primăriile care se comasează vor primi investiții în localitatea lor: apă, canalizare, putem să ne gândim și la aducțiune de gaze, putem să ne gândim și la un drum de legătură care să scurteze și să faciliteze accesul. Putem să ne gândim la un centru medical, putem să ne gândim la o școală. Automat, dacă avem o comună alăturată care urmează să se comaseze, poate nu este suficient, dacă mai este nevoie de un corp de extindere de școală, putem să-l realizăm prin această comasare.”
Ministrul Dezvoltării susține că pragul de 1.500 de locuitori nu a fost ales întâmplător, ci are la bază prevederile Legii 351/2001. Potrivit lui Alexandru Stoica, autoritățile au identificat 429 de unități administrativ-teritoriale care se încadrează în această categorie, pe baza datelor privind populația din 2023.
Sebastian Zachmann: Mai întâi, cum s-a stabilit acest prag de 1.500 de locuitori?
Alexandru Stoica: „Pragul și în Legea 351/2001 spune foarte clar că nu trebuie să mai avem localități sub 1.500 de locuitori. De aici a venit și această comasare voluntară până în 1.500 de locuitori, pentru că am zis să începem cu cei mai mici. Și sub 1.500 de locuitori am identificat, la populația din 2023, un număr de 429 de UAT-uri. Sub 1.500 de locuitori la populația din 2023, pentru că noi am discutat și în programul din 2024 și automat trebuia să ne referim la populația anului anterior. Dacă stăm să o calculăm astăzi la populația din 2025, s-ar putea ca numărul acesta să fie mai mare, în jur de 455.”
Angajații primăriilor comasate ar urma să fie preluați de noua administrație, fără concedieri imediate
Comasarea comunelor ar însemna pierderea unor funcții de primari, viceprimari și consilieri locali, dar și reorganizarea personalului din primării, în condițiile în care angajații ar urma să fie preluați de noua administrație.
Sebastian Zachmann: Pe de altă parte pierdeți primari, pierdeți viceprimari, pierdeți consilieri locali, poate și angajați din acea primărie.
Alexandru Stoica: „O să ne gândim și la lucrurile acestea cu angajații, pentru că trebuie să existe o perioadă de tranziție, nu gata de mâine, nu mai veniți la serviciu sau nu. Nu, trebuie să existe o perioadă de patru ani de zile în care angajații știu ce au de făcut. De aceea și prin această comasare voluntară, oamenii din localitatea respectivă care se unesc cu localitatea de lângă, îi va prelua și pe dumnealor, chiar dacă depășesc grila de număr de personal. Nu vorbim despre consilieri locali, nu, vorbim doar de funcționarii publici din primărie și contractuali și secretarul comunei, care vor fi absorbiți în noua localitate de reședință. O să fie și anumite ieșiri la pensie. Automat vor rămâne funcționarii din primăria care a fost absorbită. Deci lucrurile sunt clare și vreau să fie foarte clare.”
Cum vor fi reorganizate comunele care nu acceptă comasarea voluntară până la 1 martie
Pentru primăriile care nu vor accepta comasarea voluntară, ministrul anunță că, de la 1 martie, procesul ar putea continua prin asumare, astfel încât noua structură administrativă să fie stabilită înaintea alegerilor din 2028.
Sebastian Zachmann: Dar dumneavoastră insistați foarte mult pe acest cuvânt: voluntar, comasare voluntară. Ce se întâmplă cu primarii care nu vor să comaseze comunele, deși numără mai puțin de 1.500 de locuitori?
Alexandru Stoica: „Da, probabil o să avem și cazuri de genul acesta. De aceea am zis, prima etapă, până pe 1 martie, să mergem pe comasare voluntară. Și automat, la 1 martie, va fi comasare prin asumare. După cum știți, coordonatorul este domnul Dragoș Benea, care coordonează acest proces. Trebuie analizate toate situațiile. Trebuie analizate toate situațiile și vedem exact. Nu dincolo de 2028. Din 2028 o să mergem pe o nouă structură, la alegeri. Trebuie să ne decidem până atunci. Și trebuie să venim cât mai urgent. Din 2028 o să înceapă noua structură. Cine candidează, cum candidează, la ce localități.”
Primele comasări ar putea avea loc la sfârșitul acestui an, însă cel mai probabil procesul va începe în 2027
Ministrul Dezvoltării estimează că primele comasări ar putea avea loc încă din decembrie, însă consideră mai probabil ca procesul să înceapă anul viitor, după ce primarii vor discuta cu locuitorii despre avantajele reorganizării.
Sebastian Zachmann: În cel mai bun scenariu, în cel mai rapid scenariu posibil, când am putea avea prima comasare?
Alexandru Stoica: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult ca sigur, anul viitor. Trebuie să stabilim foarte clar că și primarii trebuie să meargă să discute cu oamenii din localitățile lor și să le spună avantajele acestei comasări voluntare. De aceea, eu cred că, mai mult ca sigur, o să o ducă spre anul viitor.”





