Propunerea premierului a fost acceptată de preşedintele în exerciţiu.
Militarul căruia i s-a făcut transplantul de piele este căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani. El avea…
Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit în această dimineață pentru a decide acest lucru dar și…
Trupurile neînsuflețite au fost predate, ieri, familiilor îndoliate.
Livrările au fost întrerupte din cauza unei avarii majore.
Președintele-executiv al formațiunii a precizat că dacă acest congres se amână totuși pentru anul viitor, atunci e nevoie de un…
Sondajul a fost realizat în data de 20 noiembrie.
Victor Ponta și-a luat câteva zile de concediu pentru a fi alături de familie după eșecul suferit în alegerile prezidențiale.
Șefa demisionară a DIICOT se află în arest preventiv.
Campania aeriană îndreptată împotriva grupării teroriste care se autointitulează Statul Islamic nu a dat rezultatele scontate, spre nemulţumirea preşedintelui american…
Elevilor li se vor preda direct lecții de tastat literele și cifrele la calculator. Măsura se va aplica începând cu…