Confidenţialitate


Compensațiile pentru întârzierile zborurilor nu vor fi scăzute, anunță Uniunea Europeană


Compensațiile pentru întârzierile zborurilor nu vor fi scăzute, anunță Uniunea Europeană

Rămân aceleași sume în vigoare: compensații între 250 și 600 de euro pentru întârzieri de peste trei ore. Comisia Europeană propusese un prag mai mare de timp, însă țările membre nu au fost de acord.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Comisia Europeană propusese, acum mai bine de 10 ani, ridicarea pragului de compensare pentru zborurile întârziate la patru ore, iar statele membre au încercat să plafoneze suma la 500 de euro, scrie Reuters.

Țările Uniunii Europene au convenit să nu le modifice. Rămân în vigoare actualele praguri și sume: pasagerii zborurilor cu întârzieri de peste trei ore pot solicita compensaţii de la 250 de euro până la 600 de euro, în funcţie de durata zborului.

În schimb, țările au propus obligarea companiilor de zbor să includă taxele pentru bagajele de mână în prețul de bază al biletelor, cu posibilitatea de a oferi reduceri celor care nu vor această opțiune.

Parlamentul European va evalua propunerile statelor membre.


Ultimele stiri
Ministerului Afacerilor Externe l-a convocat la sediul instituției pe ambasadorul Federației Ruse la București, după actul de sabotaj…

CTP, despre cazul studentelor care ar fi fost abuzate sexual de Alexandru Toader: Aceste fete „au foarte puțină…

Povestea lui Harry Kane, fotbalistul englez care a câștigat Balonul de Aur. Niciun trofeu în deceniul petrecut la…

Vaccinurile antigripale, din nou disponibile pentru farmacii. Alte 500.000 de doze sunt așteptate în noiembrie | AUDIO

Premierul Luca Niculescu, mesaj pentru oamenii de afaceri: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele” | AUDIO

Prima cursă a întârziat, ai pierdut conexiunea: când poți cere despăgubire pentru întârzierea avionului (P)

Sorin Grindeanu, după sabotajul de la Carfil Brașov: „Toleranță zero pentru actele de sabotaj orchestrate de Federația Rusă…

Alegeri în Israel, cu mize politice și personale pentru Netanyahu. Premierul israelian este judecat în trei dosare de…

Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie, incertă. Guvernul Niculescu analizează indexarea în două etape | AUDIO

România în Direct. Cazul Alexandru Toader. Cât de dese sunt abuzurile împotriva femeilor?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează