Confidenţialitate

Mitingurile pro-palestiniene s-au extins la nivel mondial. Studenții din Paris, Berlin, Montreal sau Sydney militează împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza | AUDIO

Mitingurile pro-palestiniene, declanșate în campusurile americane în urmă cu două săptămâni, s-au extins la nivel mondial.

Studenții din Paris, Berlin, Montreal, Mexic sau Sydney militează împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aproape 2.000 de activiști din Statele Unite, studenți din aproximativ 40 de universităţi, au fost arestați până în prezent, de la debutul protestelor din 17 aprilie.

Autoritățile au intrat cu forța în taberele improvizate de aceștia în campusuri, evacuându-i pe manifestanți.

Mişcarea împotriva războiului dus de Israel în Gaza s-a extins în mai multe țări.

În Elveția, aproximativ o sută de activisti pro-palestinieni au ocupat, în mod pașnic, intrarea în Universitatea din Lausanne, cerând o încetare imediată a focului. La fel au făcut și zeci de studenţi din Ciudad de Mexico, baricadați în campusul Universității Naţionale Autonome.

În Germania însă, poliţia a evacuat cu forța demonstranţii adunaţi în faţa Universităţii Humboldt din Berlin. Incidente s-au petrecut și în Canada – in Vancouver, Toronto sau Montreal, unde studenții continuă să își susțină cauza.

Toți cer universităților să întrerupă legăturile financiare sau academice cu Israelul și să nu mai primească finanțări de la companii care permit sau profită de pe urma conflictului din Gaza.

SURSA FOTO: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: SUA: Zeci de arestări în campusul UCLA. Poliția a dispersat studenții care au protestat împotriva războiului din Gaza