Confidenţialitate


Ministrul Sănătății: Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 va crește din două motive, Omicron și un număr mai mare de teste | AUDIO


Alexandru Rafila anunțând relaxările de Crăciun și Revelion aprobate de guvern.

Numărul persoanelor diagnosticate cu coronavirus va continua să crească în perioada următoare, deoarece varianta Omicron este foarte contagioasă, dar și pentru că se vor face mai multe teste – consideră ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății: S-a ajuns la 90.000 de teste pe zi, cu ajutorul medicilor de familie

Alexandru Rafila a menționat, la începutul ședinței de Guvern, că, în prezent, cu ajutorul medicilor de familie, s-a ajuns la 90 de mii de teste pe zi.

„Acest număr de persoane infectate va crește din două motive: discutăm de o tulpină mult mai transmisibilă, iar al doilea motiv va fi generat de creșterea capacității de testare – peste 3200 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu casele județene de asigurări de sănătate și au început să testeze. Am ajuns la 90.000 de teste într-o zi. Vom ajunge, cred, până la sfâșitul săptămânii viitoare la peste 100 de mii de teste”, a spus Alexandru Rafila miercuri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Doar 2-3% dintre cei diagnosticați sunt internați în spital, deși avem un număr mare de infectări cu coronavirus

Comparativ cu valul precedent, din octombrie, mortalitatea este acum mult mai mică – a mai spus ministrul Sănătății: „În ciuda numărului mare de cazuri noi înregistrate, proporția de cazuri internate într-o zi este în continuare redusă, 2-3% creștere zilnică. Fără problemă poate fi luată de sistemul de sănătate. Din punct de vedere al mortalității, în acest moment – față de situația similară din luna octombrie, când se înregistra același număr de cazuri – mortalitatea este de circa 8-10 ori mai mică. Ne preocupă funționarea sistemului de sănătate, asigurarea asistenței medicale. Cred că această abordare legată de facilitarea testării va duce la controlul pandemiei”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Rafila nu este îngrijorat în ceea ce privește numărul copiilor spitalizați

Nici în ceea ce privește numărul copiilor spitalizați, ministrul Sănătății nu este îngrijorat: „Am văzut în spațiul public diverse afirmații legate de creșterea geometrică a numărului de copii infectați. Sunt informații neadevărate. I-am pus la dispoziție domnului ministru Cîmpeanu toate cifrele oficiale care arată și tendința, nu numai cifra dintr-o anumită zi. Ieri erau 11 copii internați la secția de terapie intensivă, cu 10 mai puțin decât în ziua precedentă, reprezentând circa 2% din totalul copiilor internați. Iar numărul de copii afectați și care erau internați în spital era de 338”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că până acum 123 de centre ambulatorii au semnat contracte cu casele județene de sănătate și că până la sfârșitul săptămânii, vor putea funcționa și celelalte 100 de centre care așteaptă să fie avizat de Direcțiile de Sănătate Publică.

La aceste centre, se pot prezenta pentru evaluare și tratament gratuit, cei care au forme ușoare de COVID-19.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Coronavirus în România: 16.610 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2

Autor: Florentina Mihăiță


Ultimele stiri
Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…