Confidenţialitate


Marş pe străzile Bucureştiului în memoria victimelor din club Colectiv (FOTO)


Marş pe străzile Bucureştiului în memoria victimelor din club Colectiv (FOTO)

Un marş în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv este organizat, în această după-amiază, pe străzile Capitalei.

Formată din mii de oameni, mulţimea a pornit în tăcere de la Piaţa Universităţii.

Pe traseu, alte persoane se alătură.

Mobilizarea s-a făcut prin intermediul reţelelor de socializare.

 

Sute de persoane au mers la Centrul de Transfuzie din Capitală să doneze sânge pentru supravieţuitori.

Sute de lumânări şi flori sunt depuse lângă zidurile localului mistuit de flăcări. Cei care au mers să se reculeagă acolo au spus că vor ca autorităţile să le spună cine sunt vinovaţii pentru moartea celor 29 de persoane, cei mai mulţi tineri. Dintre cei aproape 200 de răniţi, unii se zbat între viaţă şi moarte pe paturile de spital.

Reunit în şedinţă extraordinară, guvernul a decretat ca zilele de 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie să fie unele de doliu naţional în memoria celor au murit. 2 trupuri neînsufleţite mai sunt de identificat la Institutul Naţional de Medicină Legală. Potrivit ministrului de Interne, Gabriel Oprea, în incinta de 425 de metri pătraţi se aflau între 300 şi 500 de persoane.

Doi membri ai trupei Goodbye to Gravity, care concerta în Colectiv, anume chitaristul Vlad Telea și tobarul Adi Rugină, și-au pierdut viața în incendiu.

În urma incendiului care a îndoliat România, premierul Victor Ponta a cerut verificarea autorizaţiilor de funcţionare pentru toate cluburile din țară. Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Colectiv spune că patronii au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era ”prea scump”.

O văduvă, mamă a 5 copii, angajată la negru la clubul Colectiv şi plătită cu 100 de lei pe zi, a murit în incendiul de vineri noapte. Potrivit Mediafax, femeia a mers la serviciu în locul unei colege, care se simţea rău.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat a declarat, după reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că bilanţul victimelor ar putea să crească din cauza stării critice a unora dintre răniţi.

Ancheta a fost preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă şi distrugere.

Procurorii au ridicat, ieri, probe de la locul tragediei şi au stabilit care victime pot fi audiate.

O echipă de experţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani a ajuns la Bucureşti pentru a investiga cauzele izbucnirii incendiului care a cuprins, aseară, clubul bucureştean Colectiv. INCD-INSEMEX este singurul institut din ţară cu specialişti care pot stabili cu exactitate cauzele producerii unei asemenea tragedii.

Primarul Sectorului 4 susţine că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, au fost îndeplinite toate formele legale pentru funcţionarea clubului.

Primăria Capitalei a anunţat că asigură locurile de veci şi cheltuielile de înmormântare pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu. Familiile victimelor pot să facă solicitare în acest sens la numărul de telefon 0800.800.868.

 


Ultimele stiri
A fost găsit băieţelul de 5 ani, dat dispărut în Sibiu

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO

Nivelul inflaţiei nu este determinat de Guvern, transmite Kelemen Hunor: „este o chestiune regională”

Germania vrea ca TikTok să treacă sub control european în interiorul UE | AUDIO

Summitul B9: 16 delegaţii străine la nivel de şef de stat şi de guvern, la Palatul Cotroceni. Nicușor…

Irak şi Pakistan au încheiat acorduri energetice cu Iranul pentru transportul de petrol şi gaze prin strâmtoarea Ormuz…

România va accesa peste jumătate de miliard de euro prin noile granturi SEE şi norvegiene. Dragoş Pîslaru: cea…

Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru. Inflația în aprilie, peste 10%. Datele INS | AUDIO

Sibiu: Au fost reluate căutările copilului de cinci ani dispărut din Sebeșu de Jos | GALERIE FOTO