Jurnal de carantină: Ziua 50

  • Fotografie de Antonio Vitalia

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zilnic, într-un jurnal online vă ținem la curent cu evoluția situației din țară și străinătate.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, la prânz, alte 224 de infecții cu noul coronavirus.

Bilanțul provizoriu al contaminărilor a urcat la 16.002.

1.036 de persoane au murit de COVID-19 în România.

La ATI, în acest moment, mai sunt internați 228 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.961 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.313 de persoane. Alte 18.980 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 277.804 de teste.

Printr-o a 12-a ordonanță militară, au fost scoase de sub caratină municipiul Suceava şi cele opt comune limitrofe. Măsura carantinării fusese instituită, la 30 martie, când regiunea devenise focar de COVID-19.

Parlamentul a aprobat, miercuri, legea care instituie starea de alertă.

Anterior, Curtea Constituţională a stabilit  că ordonanţa de urgenţă a Guvernului în acest sens respectă legea fundamentală doar dacă nu restrânge drepturi și libertăți.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a avertizat că, după data de 15 mai, când expiră starea de urgență, responsabilitatea protecției în fața noului coronavirus este transferată către cetățean. “Dacă omul de rând înțelege că ieșitul din casă are reguli, iar portul măștii este obligatoriu (…) avem șansa să trecem ușor și printr-un alt val care ar putea veni la toamnă. Dacă începem de poimâine (15 mai – n.red.) să mergem în vizite, la grătare, riscul este că brusc vom vedea o creștere a numărului cazurilor și un nou val”, a spus Raed Arafat.

Într-un interviu acordat Europa FM, ministrul Sănătății s-a declarat dezamăgit că politica pune pe planul doi siguranţa şi chiar vieţile oamenilor, dar a dat asigurări că Guvernul este gata să reacționeze, după ce aleșii au modificat în puncte esenţiale proiectul de lege privind starea de alertă. “Ne așteptăm la o creștere [a infectărilor – n. red], sper să nu fie accentuată, ci una lentă, de la o zi la alta, pe perioadă scurtă”, a ad[ugat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a dezvăluit, totodată, că medicii și asistentele nu au primit nici acum bonificaţia promisă de preşedinte şi Guvern pentru eforturile în lupta cu noul coronavirus. Nelu Tătaru a explicat că nu a primit de la niciun spital lista cu numele celor care se califică pentru plata stimulentului de 2500 de lei brut. Nici măcar pentru luna martie.

Actorii i-au cerut șefului statului să găsească soluții pentru a-i susține în această perioadă, când nu mai dau spectacole, din cauza pandemiei de coronavirus. Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, actrița Oana Pellea menționează că actorii nu își doresc să fie întreținuți, ci să poată juca pentru a se întreține și pentru a fi în folosul oamenilor.

Potrivit celor mai recente estimări, în România au fost suspendate aproape un milion de contracte de muncă după instituirea stării de urgență. Ministrul Muncii a declarat că, în general, persoanele afectate sunt unele active, care trebuie readuse în economie.

Direcțiile de permise auto își vor relua activitatea din 18 mai. Primele examene sunt programate în iunie.

Comisia Europeană nu recomandă o încărcare redusă a avioanelor de pasageri după reluarea zborurilor. Comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean a explicat, la Europa FM, că, de mulți ani, companiile aeriene au standarde de igienă, care reduc riscul de infecție. “Recomandăm purtarea de măști și utilizarea dezinfectanților de mâini pe tot parcursul zborului. Toți transportatorii din sistemul aviației au puse de multă vreme la punct protocoale și o disciplină aparte în ceea ce privește siguranța fluxului de pasageri, de aceea nu am recomandat în acest moment o încărcare redusă a avioanelor”, a detaliat comisarul.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un angajat cu atribuții de execuție din cadrul Centralei instituției a fost confirmat cu noul coronavirus.

Bilanțul epidemic din Italia a trecut de 31.000 de decese.

Directorul programului de urgenţe din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii atrage atenţia că omenirea mai are de parcurs “o cale lungă”, până când va avea sub control pandemia de nou coronavirus, în ciuda încercările de reluare a vieţii normale în mai multe țări. Doctorul Mike Ryan a declarat, miercuri, că riscurile pe care le presupune COVID-19, afecţiunea respiratorie cauzată de SARS-CoV-2, rămân ridicate “la nivel naţional, regional şi global”.

A XIII-a ediție a Turneului Internațional Stradivarius se reprogramează pentru perioada 3-20 septembrie.

  • Jurnal online de carantină, realizat de Andrei Paleu

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS