Confidenţialitate


Direcțiile de permise auto își reiau activitatea de luni. Primele examene, abia în iunie


Direcțiile de permise auto își reiau activitatea de luni. Primele examene, abia în iunie

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) informează că, începând cu data de 18 mai, se vor relua treptat activitățile de relații cu publicul, la toate serviciile comunitare, cu excepția celor aflate în zone cu restricții, respectiv cele carantinate.

În ceea ce privește programul de lucru cu publicul al serviciilor publice comunitare acesta diferă de la un județ la altul, sens în care oficialii DRPCIV recomandă consultarea site-urilor instituțiilor prefectului, respectiv site-ul www.drpciv.ro, secțiunea program de lucru serviciul public comunitar, aflată în pagina principală.

Activitățile se vor solutiona doar în baza programărilor online – accesibile pe site-ul instituției noastre www.drpciv.ro. Accesul în incinta sediilor se va face controlat, în grupuri mici formate din 5-10 persoane, prin grija personalului propriu al serviciilor publice comunitare, în funcție de particularitățile spațiului de lucru cu publicul”, precizează sursa citată.

Reluarea activității de examinare este preconizată la începutul lunii iunie, în doua etape.

Prima etapă – examinarea la proba practică pentru cei declarați admis la proba teoretică și programați la proba practică pe durata instituirii stării de urgență (cu prioritate pentru candidații afectați de măsurile restrictive, respectiv cei cărora le-au expirat documente aflate la dosarul de examinare sau expirarea acestor documente în perioada imediat urmatoare)”, anunță Direcția.

În a doua etapă urmează să se reia activitatea de examinare: proba teoretică la aproximativ două săptămâni, în funcție de volumul solicitărilor pentru proba practică.

„În vederea desfășurării activității de examinare vor fi respectate, cu strictețe, următoarele măsuri de protecție în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului ;
– Utilizarea măștilor de protecție – atât pentru candidați cât și pentru examinatori;
– Dezinfectarea interiorului autovehiculelor folosite la desfășurarea probei practice, înainte de începerea fiecărei probe;
– Respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, cel puțin 1,5 m;
– Evitarea prezentării la locul de întâlnire al candidaților cu însoțitori (prieteni, rude, susținători). Accesul va fi permis doar candidatul și reprezentanții scolilor de conducători auto;
– Desfășurarea activității de instruire numai în spații deschise, cu respectarea regulilor de distanțare socială”, anunță sursa menționată.


Ultimele stiri
Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…

Sentință pentru Robert Magyara, bărbatul acuzat de pornografie infantilă, căruia statul i-a dat voie să aibă o asociație…

Vâlcea: Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și i-ar fi aruncat trupul într-o valiză, în râul Olt,…

Fostul preot Cristian Pomohaci, anchetat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Trei percheziții în București, Cluj și Suceava…

Sorin Grindeanu: Siegfried Mureșan trebuie să dovedească că vrea funcția de premier. Ar trebui să își anunțe demisia…

Brașov: Protest al părinților la Inspectoratul Școlar, după reorganizarea personalului din creșe. ISJ respinge scenariile alarmiste: „Ne aflăm…

Sondaj: Ce așteptări au românii privind evoluția prețurilor. Doar 12% spun că veniturile lor au crescut în ultimul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează