Confidenţialitate

Jurnal de carantină: Ziua 33

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zilnic, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat alte 401 infecții cu noul coronavirus, până la un total de 11.036.

Alte 18 de decese au completat bilanțul de 619.

La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți. În schimb, 3.054 de persoane s-au vindecat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.775 de persoane. Alte 24.052 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 136.518 de teste.

Polițiștii și jandarmii au depistat alte 4.829 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.  Noile sancţiuni contravenţionale însumează valoarea de 9.261.520 de lei.

În plină epidemie, oamenii nu mai țin cont de nici o ordonanță militară. Sute de cetățeni de etnie rromă din Baia Mare au participat la ceremonia de înmormântare a unei persoane reprezentative pentru comunitatea lor.

Președintele Societății Române de Microbiologie a declarat – la Europa FM  – că reluarea cursurilor școlare, după 15 mai ar trebui să se facă gradual. Alexandru Rafila consideră că elevii din clasele mai mari pot urma și întelege mai ușor regulile de igienă și distanțare socială.

Un nou focar de COVID-19 a fost depistat în județul Suceava. Peste 100 de persoane, angajați și beneficiari, au fost confirmați cu noul coronavirus în Centrul de Rabilitare şi Recuperare Neuropshiatrică din Costâna.

Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Penitenciar Rahova devine secţie pentru deţinuţii cu COVID-19. Unitatea va trata cazuri medii sau severe de infecție cu noul coronavirus.

Ministrul Finanțelor a anunțat că statul ar putea deveni partenerul unor companii private, intrând în acționariatul lor, pentru a le ajuta să treacă peste perioada de criză economică. “În SUA, când statul dă împrumuturi start-up-urilor se merge, pe acest principiu: dacă iese profitabil, amândoi câștigăm, dacă nu, am pierdut amândoi”, a explicat Florin Cîțu.

Opoziția acuză actuala Putere liberală că nu a luat vreo măsură concretă de redresare a economiei afectate de criza sanitară.

Producătorii de alimente atrag atenția că, într-un scenariu optimist, pandemia, seceta și gripa porcină africană își vor arăta efectele cel mai târziu la toamnă.

Protecția Civilă italiană a raportat 260 de noi decese ale unor persoane infectate cu SARS-CoV-2, virusul care cauzează boala COVID-19. Bilanţul epidemiei a ajuns la un total de 26.644 de de cazuri mortale în Peninsulă.

Bilanţul zilnic al deceselor cauzate de noul coronavirus a scăzut la cel mai redus nivel din ultima lună în Spania. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 288 de noi cazuri mortale. Numărul total a urcat la 23.190.

Autorităţile din Malta nu au mai înregistrat vreun nou caz de coronavirus, fiind prima dată de la izbucnirea epidemiei când se întâmplă acest lucru.

Franța a luat măsuri de limitare a vânzării produselor pe baza de nicotină, după ce în spațial public a apărut un studiu care susține că fumătorii au o probabilitate mai mica de a se îmbolnăvi de COVID-19.

Bayern Munchen vinde măşti de protecţie împotriva noului coronavirus, care au imprimate însemnele clubului. Campioana din Bundesliga a vândut 100.000 de măşti încă din prima zi în care au fost puse la vânzare.

Plajele din statul americane Florida au fost redeschise, iar locuitorii le-au luat cu asalt.

În ciuda restricțiilor impuse de contextul epidemic actual, câteva sute de persoane au manifestat la Hong Kong. În majoritate, protestatarii erau tineri și purtau cagule. Poliția a intervenit pentru a dispersa mulțimea care a pătruns într-un centru comercial.

Autoritățile chineze anunță că spitalele din orașul Wuhan, locul unde a izbucnit actuala pandemie de coronavirus, nu mai au pacienți cu COVID-19, boala cauzată de SARS-CoV-2.

  • Jurnal online de carantină, realizat de Andrei Paleu