Șeful Executivului i-a cerut șefului statului să renunțe la funcție după ce în presă au apărut înregistrări audio care îl…
CNAS spune că va contesta decizia pentru că medicamentele solicitate de reclamanţi nu se află pe lista de compensate şi…
Mircea Băsescu susţine că imaginile video difuzate de postul Antena 3 sunt scoase din context, iar înregistrările ar sprijini starea…
Nu este cunoscut deocamdată procentul, dar reprezentanții ANRE spun că facturile ar urma să fie simplificate, astfel încât consumatorii să…
Antena 3 a făcut publice mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii…
Avertizarea este valabila de noaptea trecuta si pana vineri, la ora 15:00.
Tensiunile între armata ucraineană și separatiștii pro-ruși sunt departe însă de a se fi încheiat. În plus, Rusia și-a suplimentat…
Imaginea a fost publicată de un tabloid în Marea Britanie sub titlul 'fotografia care va șoca Franța'.
În schimb, preţurile la băuturi alcoolice şi tutun din România sunt printre cele mai scăzute din Europa.Datele apar într-un raport…
După 39 de ani de domnie, Juan Carlos a semnat, seara trecută, decretul de abdicare, iar la miezul nopții Felipe…
Occidentul vrea să sancționeze astfel alipirea la Rusia a acestei peninsule din sudul Ucrainei.