Avocatul Diavolului: Cine ar trebui să beneficieze de scăderea TVA?

După anunțarea scăderii TVA-ului cu 15% chiar din această vară, o serie de producători de alimente au acuzat rețelele de hipermarketuri că au început să crească pe șest prețurile, pentru ca în iulie să facă ieftiniri de formă, revenind de fapt la prețurile de acum.

S-a creat o adevărată isterie publică, preluată și amplificată de televiziuni, apoi însuși primul ministru s-a simțit dator să amenințe cu controale și suprataxe pentru cei care săvârșesc o astfel de mârșăvie. Hipermarketurile au negat, dar cine are încredere în ele?

Acum, opinia generală este că în iulie, atunci când TVA-ul la alimente se va fi redus cu 15%, toate prețurile acestora vor trebui să fie mai mici cu 12 procente, astfel încât cumpărătorul să fie beneficiarul reducerii de taxare.

Atâta doar că producătorii agricoli vor și ei o gură de oxigen, vor adică, firesc, măcar o parte din cele 12 procente, căci ei sunt până la urmă cei care produc mâncarea. În acest caz însă prețurile n-ar trebui să mai scadă cu 12 procente ci cu mai puțin sau, eventual, să nu mai scadă deloc.

În esență, ceea ce vă întrebăm azi pe dumneavoastră este cine ar trebui să beneficieze de scăderea TVA? Cumpărătorul sau producătorul de alimente? Diavolul de azi este de fapt preţul! Votați pentru scăderea lui proporțională cu scăderea TVA, sau votați pentru menținerea, eventual pentru o scădere mai mică?

Eu sunt cetăţeanul mediu statistic, astăzi înfuriat de nesfârşitele discuţii despre banii mei, care se încheie întotdeauna cu mai puţini bani pentru mine.

Eu plătesc rovinietă pentru repararea unor drumuri care nu se repară niciodată, eu plătesc superacciza la benzină pentru construirea de autostrăzi care nu se construiesc niciodată, eu plătesc taxe şi impozite pentru servicii pe care nu le primesc niciodată. Iar acum, ce să vezi, când în sfârşit scade o taxă pe mâncare, supermarketurile cresc preţurile, preventiv, ca nu carecumva să piardă ele ceva din ce-ar trebui să fie câştigul meu dar, iată, rămâne tot paguba mea. Şi, ca să fie abureala completă, mi se explică, savant, de ce e bine ca de scăderea taxelor pe mâncare să nu beneficiez eu, cel care trebuie să dea banii, ci tot cei care-i încasează.

Dar pe noi, cetăţenii medii statistici, care trebuie să muncim pentru fiecare bănuţ, nu ne ajută nimeni? Noi când o să plătim mai puţin? Când o să se mai sacrifice şi alţii, nu numai noi?

Aproape jumătate din ce câştgă cetăţeanul mediu statistic în România se duce pe mâncare. Nimic nu costă mai mult – nici sănătatea, nici educaţia, în nici un caz călătoriile sau hainele sau distracţia. Jumătate din timpul pe care-l muncim, îl muncim ca să mâncăm. Daţi-ne voie, deci, să fim exasperaţi şi prea puţin îngăduitori cu cei care, sub diferite justificări, nu vor să scadă preţurile când lor le scad taxele.
Eu sunt de acord că venituri mai mari pentru producătorii agricoli i-ar ajuta pe aceştia să facă investiţii, să angajeze oameni, să participe la creşterea PIB-ului în România. Dar, ştiţi ceva? Nu mai bine scad ei preţurile, fără să piardă nimic! şi, la preţuri mai mici, cumpăr eu mai mult? Şi, dacă eu o să cumpăr mai mult, că-mi rămân mai mulţi bani, nu înseamnă deci că ei vor produce mai mult, deci vor încasa mai mult? Toată lumea fericită! Ei vând mai mult, eu plătesc mai puţin!

În încheiere, doar atât: votaţi pentru scăderea preţurilor pe care le plătim în magazine, proporţional cu scăderea TVA.

Nu judecăm azi hipermarketurile și nici un eventual gest al acestora de a scumpi în anticipație mâncarea, gest care nu a fost încă dovedit de nimeni într-un mod credibil. Impresia mea a fost că producătorii de alimente și lanțurile de magazine începuseră deja negocieri pe noile prețuri și, pentru că nu s-au înțeles, producătorii au făcut o manevră abilă… au ieșit la televizor strigând uite hoțul! E doar un pas abil de negociere, dar efectele vor fi perverse din păcate exact pentru producători.

Dacă reușiți să nu plecați după fentă și să ieșiți din isteria asta publică pe care politicienii, în frunte cu premierul Victor Ponta, au preluat-o din zbor și au întors populist în cel mai rău mod cu putință, o să vedeți că mai importantă decât ieftnirea kilului de roșii cu 12 bani este supraviețuirea celui care le produce. Săracul țăran, de patru-cinci ani aruncă aproape jumătate din producție că nu le mai vinde nici gratis, atât de mult scad prețurile în fiecare vară. Dar vreți să vă spun cât primește un țăran pentru un litru de lapte? Mai puțin de un leu. Pentru tine, bucureșteanul sau orășeanul care dai cinci lei pe el, s-ar putea ca o ieftinire de 60 de bani să însemne o economie de 10 lei pe lună. Țăranul nu vrea decât 10 bani, căci pentru o microfermă țărănească asta ar însemna 500 de lei pe lună.

Ție s-ar putea să-ți mai rămână bani de o cafea sau două la mall, pentru el poate fi exact rata la bancă sau diferența dintre supraviețuire și faliment.

Asta cu creșterea pe volum, e o iluzie. Pentru că volumul de produse agricole în România este oricum mult mai mare decât poate consuma piața internă iar la export țăranul român n-ajunge.

Așa că nu e greu de ales, mi se pare mie, dar sigur, fiecare alege pentru el, în funcție de altruismul de care e capabil, dar și în funcție de puterea de a înțelege de fapt necesitatea stimulării locurilor de muncă prin această reducere de taxe ce unora li se pare un carnaval al scăderii prețurilor.