Confidenţialitate

Art Safari ediția 10, din 23 septembrie la Palatul Dacia-România. Ioana Ciocan: „Art Safari pune Bucureștiul pe harta capitalelor culturale europene”

Art Safari, ediția a 10-a, debutează pe 23 septembrie 2022, expoziția „Seeking Truth – The Art of John Constable” fiind găzduită de Palatul Dacia-România – viitorul sediul al Pinacotecii București. Iubitorii de cultură și frumos vor putea vizita expoziția până pe 11 decembrie 2022. La a 10-a ediție Art Safari vor fi expuse lucrări extrem de valoroase – estimate la 100 de milioane de euro – aduse de faimosul muzeu Victoria & Albert Museum, Londra.

Curatorii expoziției „Seeking Truth – The Art of John Constable” din cadrul ediției cu numărul 10 sunt Dr. Emily Knight și Katharine Martin.

Expoziția cuprinde opere de John Constable, dar și de Albrecht Dürer, Rembrandt van Rijn, Claude Lorrain, William Turner, Thomas Gainsborough, Jacob van Ruisdael, dar și alte nume importante.

Ce trebuie să știi despre ediția a 10-a Art Safari care aduce expoziția „Seeking Truth – The Art of John Constable”

  • Are loc în perioada: 23 septembrie 2022 – 11 decembrie 2022;
  • Expoziția se desfășoară la: Palatul Dacia-România, Strada Lipscani, Nr. 18-20 – București;
  • De unde poți cumpăra bilete: Biletele s-au pus deja în vânzare pe site-ul Art Safari.

Sursa foto: The Storyalist

Ediția a 9-a Art Safari s-a încheiat cu un total de peste 65.000 de vizitatori

Art Safari, ediția cu numărul 9, care a avut loc în perioada 12 mai 2022 – 7 august 2022 s-a încheiat cu un total de 65.127 de vizitatori, cel mai mare număr de până acum.

Astfel, 65.127 de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, iar Night Tours au fost și de această dată experiențe de vizitare preferate de publicul Art Safari.

Peste 4.000 de vizitatori au ales tururile nocturne în cadrul acestei ediții, bucurându-se de ghidaj, muzică live și cocktail party-uri.

Primul sezon expozițional a fost reprezentat de 3 luni de turism cultural în inima Capitalei. Totodată, a marcat și lansarea conceptului de expoziții temporare care au presupus schimburi reciproce de exponate cu Muzeul Antipa și Muzeul Tehnic.

Peste 800 de opere artă, în valoare de peste 14 milioane de euro, au fost împrumutate de la 17 muzee din România, Germania, Spania, Israel, dar și de la colecționari privați pentru a fi admirate în cadrul expoziției de la Palatul Dacia-România.

Sursa foto: The Storyalist

Ioana Ciocan, Manager General Art Safari: „Art Safari pune Bucureștiul pe harta capitalelor culturale europene”

„Încheiem acest Art Safari în format nou, de aproximativ 2 luni și jumătate, cu mulțumirea că am permis unui număr mare de vizitatori să se bucure de operele expuse. Nu am reușit să ținem expozițiile deschise, din rațiuni organizatorice și de cost, pentru 6 luni, atât cât trebuie să dureze o expoziție importantă; ni se pare totuși un pas înainte durata mai lungă a edițiilor noastre expoziționale.

Am oferit un city break artistic în București nu doar vizitatorilor, care au venit special să-l redescopere pe Theodor Aman de la Iași, Timișoara, Cluj sau Constanța, ci și colecționarilor care au venit special din Israel pentru expoziția Marcel Iancu.

Lucrările Irinei Dragomir au primit cuvinte de laudă în daneză, engleză, franceză, germană sau olandeză, pentru că nu au lipsit nici iubitorii de artă străini. Art Safari pune Bucureștiul pe harta capitalelor culturale europene!

Mulțumirile speciale pentru organizarea acestei a 9-a ediții anuale merg în primul rând către Ministerul Culturii, care ne-a acordat statutul de proiect cultural de importanță națională, dar și către Ambasada Israelului, Ambasada Germaniei și Ambasada Spaniei, care ne-au sprijinit în organizarea celor 3 expoziții internaționale, precum și Uniunii Arhitecților din România.

Nu în ultimul rând, mulțumim partenerilor Muzeul Municipiului București și Muzeul Național de Artă al României pentru sprijinul și implicarea în realizarea expozițiilor”, a transmis Ioana Ciocan, Manager General Art Safari.

Sursa foto: The Storyalist

Artă și educație sub aceeași platformă: Art Safari

Parte a programului educațional au fost și cele 2 expoziții temporare realizate în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și cu Muzeul Național Tehnic, menite să familiarizeze publicul cu istoria naturală, dar și cu știința și tehnica.

Exponatele celor două muzee au putut fi admirate într-un altfel de context, printre tablouri, iar lucrările din cadrul Art Safari au ținut companie dinozaurilor de la Antipa, dar și invențiilor din Muzeul Tehnic, timp de 2 săptămâni.

Aceste expoziții temporare au fost foarte apreciate de publicul Art Safari –vizitatorii alegând biletele comune care au oferit acces atât la Art Safari, cât și la cele două muzee.

Acestea au fost primele inițiative dintr-o serie de parteneriate pe care Art Safari le va încheia cu importante muzee și instituții din țara noastră, cu scopul de a oferi o experiență de vizitare interdisciplinară.

Sursa foto: The Storyalist

Citește și: Ioana Ciocan, la Europa FM despre programul educațional Art Safari Kids: Pe copii trebuie să-i îndrăgostim de artă | VIDEO