Pe 5 octombrie 1962 membrii trupei The Beatles au lansat primul lor hit în Anglia, 'Love Me Do'.
Prețurile mai mici și vremea frumoasă sunt două motive pentru a vizita Elada în luna octombrie.
Evenimentul se desfășoară între 5 și 12 octombrie, atât în Vaslui cât și în Bârlad, Negrești și Huși. Amănunte -…
La Iași a început, duminică, 5 octombrie, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Această ediție este dedicată unor genuri…
Liberalul Aristotel Căncescu este suspectat de fapte de corupţie.
Robert Cazanciuc afirmă că acestea vor fi trimise procurorului general al României și speră ca dosarul să se soluționeze cât…
Procurorii DNA fac luni pecheziţii la Consiliul Judeţean Braşov şi la locuinţele preşedintelui şi vicepreşedintelui CJ, într-un dosar în care…
O delegație a companiei Petrotel Lukoil se află în aceste momente la București unde urmează să aibă o întrevedere cu…
Ambele victime au răni grave.
Potrivit cotidianului grec To Vima 5 persoane au murit și aproximativ 30 au fost rănite după ce șoferul TIR-ului a…
Competitia a ajuns la cea de-a 7-a ediție.