Confidenţialitate


Președintele Academiei Române, Marius Andruh, despre apetitul românilor pentru lectură: „Nu e adevărat că lumea nu citește. Citește e-mailuri, citește pe social media, TikTok” | AUDIO


Președintele Academiei Române, Marius Andruh, despre apetitul românilor pentru lectură: „Nu e adevărat că lumea nu citește. Citește e-mailuri, citește pe social media, TikTok” | AUDIO

Sursa foto: Europa FM

Suntem pe ultimele locuri în Europa la lectură, fapt care se poate răsfrânge și asupra fenomenului analfabetismului funcțional. Cu toate acestea, nu putem spune că românii nu citesc. Ei fac asta zilnic: „Lumea citește foarte mult. Citește e-mailuri, citește pe social media, TikTok”, a punctat președintele Academiei Române, Marius Andruh. Altfel spus, oamenii citesc, dar nu întotdeauna ceea ce trebuie. Prin urmare, unde se produce ruptura între români și plăcerea de a lectura un text academic, istoric sau literar? O posibilă cauză ar fi școala, care ar trebui să îi împingă pe tineri pe tărâmul lecturii, dar care, după cum mărturisește academicianul, „nu reușește să creeze o bucurie care te înalță” în această direcție. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției de miercuri a emisiunii „Piața Victoriei”, moderată de Mădălina Dobrovolschi.

Marius Andruh: „Există marea masă care nu este interesată de cultură”

Marius Andruh: „E o bulă a celor care sunt interesați de cultură. Și există marea masă care nu este interesată de cultură. Am găsit un punct de vedere interesant care spunea: «Nu e adevărat că lumea nu citește». Lumea citește foarte mult. Citește e-mailuri, citește pe social media, TikTok. Deci lumea citește, dar mai e ceva. Trebuie să fie mai activă în acest sens școala. Și tare mi-e teamă că școala nu reușește să îi împingă spre lectura aceea profundă și care dă o bucurie și care te înalță. Pentru că și aici trebuie un talent. Dacă ești un profesor talentat, știi să împingi copilul spre lucruri interesante, să îl faci să explice, să-l faci să gândească ceea ce a vrut autorul să spună. Adică să trecem dincolo de analfabetismul funcțional.”

Marius Andruh: „Dacă transformi meseria de profesor într-o meserie oarecare, să nu te aștepți la succes”

Tinerii sunt învățați să respecte un barem, iar asta, în multe cazuri, îi îndepărtează de lectură. Poate că trebuie să ne adaptăm și nevoilor tinerilor, care vor ca lucrurile să se petreacă mai rapid, poate chiar interactiv. „Și aici trebuie să vină profesorul în întâmpinarea lui”, consideră academicianul, care atribuie un rol la fel de important familiei în acest proces.

Marius Andruh: „Paralela pe care îmi place să o fac dintotdeauna este între un profesor și un actor sau un regizor. Deci o lecție trebuie să aibă o regie în spate. Profesorul, când este în fața clasei, este un actor. El trebuie să-i aprindă pe cei care îl ascultă și care îl urmăresc. Altfel, dacă transformi meseria de profesor într-o meserie oarecare, să nu te aștepți la succes. Un profesor nu trebuie să fie plictisit.”

Marius Andruh: „Academia Română poate sprijini inițiativele Ministerului Educației”

Cum ar putea să se implice Academia Română în acest proces de formare a tinerilor? Marius Andruh spune că Academia nu se poate substitui unui guvern, dar poate sprijini inițiativele Ministerului Educației și Cercetării.

Marius Andruh: „Academia Română poate sprijini inițiativele Ministerului Educației, care este principalul răspunzător de soarta învățământului din această țară. Și acest lucru se poate face prin prezența membrilor Academiei în toate grupurile de lucru și comisiile pe care le organizează Ministerul Educației. De pildă, în privința programelor școlare, la câteva dintre discipline au fost implicați membri ai Academiei Române. Cei care sunt legați de învățământ prin faptul că sunt profesori într-o universitate sau care, pur și simplu, au dorința ca învățământul nostru să meargă bine.”

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei” 


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează