Confidenţialitate


Wroclaw, capitală culturală europeană în 2016


Wroclaw, capitală culturală europeană în 2016

În general, când vorbim despre Polonia, ne gândim la Varșovia sau Cracovia. Însă, un farmec aparte are orașul Wroclaw. Situat pe râul Oder, este cel mai mare oraș din vestul Poloniei. Are o istorie de peste 1.000 de ani, dar face parte din Polonia abia din 1945. Orașul a fost distrus de bombardamente în timpul celui de-al doilea război mondial, însă a reușit să renască şi să devină unul dintre principalele centre culturale ale ţării. Iar anul acesta, este capitală culturală europeană.

 

Acest titlu vine la pachet cu sute de evenimente culturale și artistice care vor anima străzile orașului de-a lungul anului. Startul s-a dat în weekend, cu un spectacol grandios. Duminică, în jur de 1.500 de dansatori, acrobați și muzicieni din toată Polonia s-au întâlnit în Wroclaw pentru petrecere. Curatorul Chris Baldwin – coordonatorul spectacolelor de la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 – a pus la cale tot evenimentul.

 

La capitolul obiective turistice punctăm piața istorică centrală Rynek, anul acesta transformată într-o mare scenă. Are o istorie de peste 800 de ani. În general, aici își dau întîlnire locuitorii orașului. Este o zonă plină de terase și restaurante, iar vestea bună e că prețurile la mâncare și băutură sunt cam ca la noi.

 

Ca să vă întoarceți cu poze frumoase din vacanță, vizitați și catedrala orașului. Nu vă limitați la a-i fotografia exteriorul, ci îndrăzniți să urcați în unul din turnuri, de unde veți vedea tot orașul. Veți constata că Wroclaw e străbătut de numeroase canale, pe care puteți face și croaziere scurte. Acest lucru face ca orașul să fie supranumit Veneția Poloniei, deși în ceea ce privește arhitectura clădirilor, seamănă mai mult cu Amsterdam.

 

Poate cea mai interesantă dintre atracțiile orașului o reprezintă piticii de grădină, răspândiți peste tot. Turiștii îi găsesc la gară, așteptând trenul sau în fața monumentelor. Primul pitic a fost plantat în anul 2001, ca un simbol al mișcării anti-comuniste poloneze.

 

Între București și Wroclaw sunt 1.400 de kilometri. Cea mai bună variantă de a ajunge aici este cu avionul, cu o escală în Varșovia. Un bilet dus-întors costă 2-300 de euro de persoană.

 

Anul acesta, Wroclaw este și capitală mondială a cărții. Orașul polonez va lansa un concurs pentru compunerea unui “imn mondial al cărții”.

 

sursa foto:www.wikitravel.org


Ultimele stiri
Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…