Confidenţialitate


Voltaj – “De la capăt” (VIDEO)


George Zafiu şi Vlad Petreanu s-au declarat fani, miercuri, în Deşteptarea, ai noului single Voltaj, piesa manifest ‘De la capăt’.

După cum o descriu cei de la Voltaj, ‘De la capăt’ este o piesă dedicată copiilor care cresc singuri în ţara asta, în timp ce părinţii lor sunt plecaţi la muncă peste graniţe.

‘Am ales una din temele cele mai delicate ale acestei perioade, cu intenţia de a capta atenţia asupra subiectului. Apelul nostru este, însă, mult mai larg. Acesta vizează situaţia tuturor copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate: fie pentru că nu au acces la educaţie sau la îngrijire medicală, fie pentru că sunt singuri.

Ziua de mâine va fi construită pe modelele pe care copiii le văd în jurul lor. Este foarte important şi urgent să ne ocupam de aceste probleme şi să ne implicăm’, spune Călin Goia, solistul trupei Voltaj.

Piesa Voltaj – ‘De la capăt’ devine purtătorul de cuvânt al unui program, www. delacapat.ro, în care, cei care doresc, pot să aleagă să se înscrie în proiecte derulate de World Vision România şi Habitat for Humanity România. Cele două organizaţii sunt parteneri de peste 5 ani cu trupa Voltaj.

Click aici pentru videoclipul Voltaj – ‘De la capăt’


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…