Confidenţialitate


Vehiculele militare americane au ajuns la baza Mihail Kogălniceanu din Constanța | GALERIE FOTO


Vehiculele militare americane au ajuns la baza Mihail Kogălniceanu din Constanța | GALERIE FOTO

Prima coloană de vehicule militare americane a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, după ce a traversat România de la vest la sud-est.

Convoiul a fost însoțit pe traseu de echipaje ale Poliţiei Militare, care au și dispus anumite restricţii rutiere pentru a permite deplasarea vehiculelor.

Statele Unite au decis, săptămâna trecută, să transfere 1.000 de militari americani din Germania în România, și alți 2.000 în Polonia, pentru a consolida prezența pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.

În același timp, Marea Britanie a anunțat că va trimite noi forțe în Estul NATO, inclusiv în România.

La București, ajunge vineri secretarul general al NATO. Însoțit de președintele Klaus Iohannis, Jens Stoltenberg va vizita baza militară Kogălniceanu.

Președintele Klaus Iohannis și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vor întâmpina de fapt, la Mihail Kogalniceanu, primul convoi de 18 trailere care aduc, din Germania, echipamente militare și autovehicule blindate Stryker ce aparțin Regimentului 2 Cavalerie ale SUA.

Elemente de tehnică militară transportate, care au fost numite Task Force Cougar, ajung, pe rând, la baza de la Mihail Kogălniceanu până vineri seara.

Task Force Cougar va fi constituită, pe lângă infanteriști, și din militari cu alte specialităţi, artilerie, geniu, structuri de sprijin.

În total, vor fi dizlocați 1000 de militari care se vor alătura celor aproximativ 900 americani prezenți deja în România. Înaintea președintelui Iohannis și a lui Jens Stoltenberg, la baza de la Mihail Kogălniceanu au ajuns, încă de joi după amiază, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, și Comandantul Suprem NATO în Europa, generalul Tod D. Wolters.

La ora 11:00 la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu au loc convorbiri tete a tete între Klaus Iohannis și Jens Stoltenberg, urmate, peste 20 de minute, de convorbiri oficiale.

Apoi, timp de o jumătate de oră, oficialii NATO, șeful statului și șefii Armatei Române se văd cu militarii americani cantonati în bază. Partea publică a evenimentului de la Mihail Kogălniceanu se încheie cu o conferință de presă a președintelui Iohannis și secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Ghiulfer Predescu

Sursa foto: Ghiulfer Predescu, Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: NATO: Exercițiile militare rusești în Belarus reprezintă cea mai mare desfășurare de forțe în țară de la Războiul Rece | AUDIO


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)