Confidenţialitate


Vali, un copil în vârstă de 15 ani, s-a făcut cioban pentru a-şi ajuta familia


Vali, un copil în vârstă de 15 ani, s-a făcut cioban pentru a-şi ajuta familia

În România, 16,4% dintre copii renunță la școală înainte de a termina numărul de clase obligatorii. În Uniunea Europeană, doar două țări stau mai prost decât România la acest capitol și procentul amintit, de 16,4%, este o medie națională. Lucrurile stau și mai prost la sate, unde procentul sare de 26%.

În România, învățământul este gratuit doar pe hârtie și multe familii pur și simplu nu își permit să își țină copiii la școală. Alteori, nu au cu ce să îi trimită la școală, pentru că localitățile lor sunt rupte de lume.

Printre sutele de comune din care nu ai cum să iei trenul sau microbuzul până la școală sau muncă, se numără și Ciudanovița.

Vali are 15 ani și s-a făcut cioban. Până acum două luni, mergea la liceu în Oravița, dar între timp, singurul microbuz cu care putea face naveta s-a defectat.

E drept, în Ciudanovița oprește și trenul. Dacă vrei să ajungi la Oravița, te sui în trenul de 15:30 și te întorci abia a doua zi, cu cel care pleacă spre Ciudanovița la 11 și un sfert. Mai inutil de atât, nu se poate. Deși dreptul la învățătură e garantat prin Constituție și învățământul obligatoriu durează 10 ani, Vali nu are cu ce să meargă la liceu.

Acum, băiatul lucrează la o stână din Munţii Semenic pentru a-şi ajuta mama şi cei cinci fraţi şi surori de acasă.

Liceul la care mergea Vali are internat și cazarea e gratuită. Se plătește doar mâncarea și în principiu, 280 de lei pe lună nu e o sumă foarte mare. Ar fi putut scapa de naveta chinuitoare, dar nimic nu e simplu sau ieftin când mai ai cinci frați și surori, și ești crescut doar de mamă.

Partea cu adevărat proastă este că sora cea mare este în clasa a VIII-a și de la anul, ar trebui să meargă la rândul ei la liceu. E cel puțin incert cu ce ar putea face naveta până la liceu. La fel de incert ca viitorul pe care i-l rezervă o localitate fără locuri de muncă, medic de familie sau legături cu orașele din jur.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…