Confidenţialitate


România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie și au semnat un memorandum cultural | AUDIO


România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie și au semnat un memorandum cultural | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Nechez

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit la Palatul Victoria de către prim-ministrul Ilie Bolojan. Cei doi au semnat un memorandum cultural, pentru cooperarea între artiștii români și slovaci.

La conferința de presă comună, premierul Ilie Bolojan a menționat că la întâlnirea privată cu omologul său s-a discutat și despre cooperarea energetică între România și Slovacia.

Ilie Bolojan: „Ne coordonăm ca să dezvoltăm mai repede legăturile de transport al energiei electrice între țările noastre”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Astăzi am semnat Memorandumul privind cooperarea culturală, care va duce la mai multe colaborări între instituții, schimburi de artiști și experți, proiecte comune și participări la târguri și festivaluri. În același timp, avem în desfășurare Programul de cooperare în educație, care susține proiectele comune și schimburile academice. În energie, ne coordonăm ca să dezvoltăm mai repede legăturile de transport al energiei electrice între țările noastre, și, de asemenea, colaborăm pentru scăderea prețurilor la energie”, a declarat premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă comună.

La rândul lui, premierul Robert Fico, l-a invitat pe premier la Brastislava, unde să continue discuția despre cooperare.

Prim-ministrul Slovaciei s-a declarat nemulțumit de lipsa de reacție a Uniunii Europene cu privire la explozia prețurilor în domeniul energiei

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Cu ocazia asta, extind încă o dată invitația de a ajunge în Slovacia și sunt ferm convins că în scurt timp agenda dumneavoastră de lucru vă va permite să veniți ăn Bratislava. Cel mai urgent program este prețul energiei electrice, așa că aștept ca Comisia (Europeană – n.red.) să vină cu o propunere urgentă, și aici, împreună cu România putem crea o presiune mult mai mare asupra Uniunii Europene, ca propunerile să vină cât mai repede, să fie cât mai concrete”, a spus premierul slovac, Robert Fico.

Președinta Comisiei Europene a anunțat, acum o săptămână, că va interveni pentru reducerea prețurilor la energie: în mare parte, prin reducerea taxelor.

Premierul Robert Fico a avut o întâlnire privată și cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, unde au discutat despre crizele internaționale actuale, cum ar fi conflictul din Orientul Mijlociu.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează