Confidenţialitate


Urmează-ți Visul: Primul tort din viața Georgianei a fost oferit de Gala Catering, în ziua în care a împlinit 14 ani | GALERIE FOTO


Urmează-ți Visul: Primul tort din viața Georgianei a fost oferit de Gala Catering, în ziua în care a împlinit 14 ani | GALERIE FOTO

Georgiana, eroina campaniei Urmează-ți Visul, și-a serbat ziua de naștere cu tort primit de la Gala Catering. Nici copila, nici cei cinci frați mai mici nu au avut niciodată tort de ziua lor.

Gala Catering, care oferă lunar familiei alimente în valoare de 2000 de lei, a împlinit acest vis al Georgianei de a avea un tort de ziua ei.

Astfel, pentru prima dată în viață, în ziua în care a împlinit 14 ani, fata a putut să-și servească frații cu tort.

Georgiana, fata cea mare a unei familii cu șase copii, visează să devină profesoară de franceză.

Toți opt, trăiesc și acum din alocații și salariul minim al tătălui, dar în afară de asta, lucrurile s-au schimbat în bine. Printre altele, familia locuiește într-o locuință modulară oferită de OMV Petrom.

Deși e mult mai primitoare decât casa în care locuiau până nu de mult, e soluție temporară. Asta pentru că un ascultător Europa FM, care a dorit să rămână anonim, îi construiește Georgianei și familiei sale o casă adevărată.

Georgiana nu are cuvinte să le mulțumească tuturor celor care i-au sărit în ajutor și încă nu îi vine să creadă că a primit o șansă reală de a-și urma visul. Dar știe că sunt și lucruri pe care nu ți le poate dărui nimeni. Așa că are un sfat pentru copiii, nu puțini, care trec prin ce a trecut și ea.

„Să învețe mereu. Să învețe din greu. Pentru că dacă înveți din greu, până la urmă, visul tău o să se îndeplinească. Educația e totul”.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează