Confidenţialitate


Tribunalul București: Medicul Burnei poate să profeseze în spitale de stat. Măsura poate fi contestată


Tribunalul Municipiului Bucureşti a decis vineri să ridice interdicţia impusă lui Gheorghe Burnei de a profesa într-un spital din sistemul public de sănătate, această măsura putând fi contestată de procurori la Curtea de Apel.

„Respinge cererea Burnei Gheorghe de revocare a controlului judiciar. Admite cererea de modificare a controlului judiciar şi înlătură interdicţia de a nu exercita profesia sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul spitalului Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”, conform deciziei de vineri a instanţei.

Măsura luată de TMB nu este definitivă.

Aceasta nu este prima dată când tribunalul decide ca medicul Burnei să îşi reia activitatea într-un spital de stat.

Atunci, însă, medicii de la spitalul Marie Curie au protestat față de o posibilă întoarcere a medicului Gheorghe Burnei.

Sentinţa nu a fost însă menţinută şi de Curtea de Apel, motiv pentru care doctorul nu poate intra în sala de operaţie a unui spital din sistemul public de sănătate.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează