Confidenţialitate


Medicul Burnei nu mai poate profesa în spitalele de stat


Răsturnare de situație în cazul medicului Gheorghe Burnei. Chirurgul ortoped nu îşi poate relua activitatea în spitalele de stat, au decis magistrații Curții de Apel București.

Este o decizie definitivă în cazul doctorului acuzat de mai multe fapte de luare de mită. Judecătorii întorc astfel hotărârea Tribunalului București, care îi permitea lui Burnei să revină în sistemul medical de stat.

Precedenta decizie, aparţinând Tribunalului Bucureşti, prin carelui Burnei i se permitea să revină în sistemul medical de stat, a generat nemulţumiri în rândul medicilor din Secţia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie”, care au transmis că refuză orice formă colaborare cu acesta.

“Menţine interdicţia impusă inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfăşura activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta în Spitalul Clinic de Urgenţe de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti, care este definitivă.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au judecat, joi, contestaţia procurorilor la decizia luată în 25 august de magistraţii Tribunalului Bucureşti, care i-au ridicat acestuia interdicţia de a profesa într-un spital de stat.

Judecătoarea Eugenia Voineag de la Tribunalul Bucureşti arăta în motivarea deciziei de a permite medicului ortoped să profeseze la orice unitate medicală de stat, inclusiv la Spitalului “Marie Curie”, că această interdicţie nu se mai impune, având în vedere că, la opt luni de la instituirea controlului judiciar în cazul doctorului, “necesitatea ocrotirii opiniei publice ca urmare a impactului mediatic nu mai este actuală”.

Medicul Gheorghe Burnei a scris pe Facebook, după ce instanţa a decis că poate profesa din nou, că nu a condiţionat niciodată actul medical, că banii lăsaţi de pacienţi fără ştirea sa erau folosiţi pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operaţii şi că, prin decizia de a rămâne în ţară şi a opera a adus economii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi românilor care altfel ar fi fost nevoiţi să achite o parte din costul intervenţiilor făcute în străinătate.

“Nu am condiţionat niciodată actul medical. Am refuzat constant ceea ce toţi pacienţii şi rudele acestora oferă în toate spitalele din ţară. Dacă aceştia au lăsat bani din proprie iniţiativă, deseori şi fără ştirea mea, i-am folosit pentru a cumpăra mâncare pentru cadrele medicale, care stăteau alături de mine în operaţii, peste program. În mod normal eu trebuia să fiu activ de la 8 la 13 în fiecare zi…pe când eu eram zilnic prezent la spital de la 6-7 dimineaţă până la puţin ora 17:00, deseori până la miezul nopţii. Trebuia să fac în jur de 15 consultaţii şi 1-2 operaţii pe săptămână, iar eu îmi făceam norma lunea. Nu am făcut medicină pentru bani şi nu am cerut niciodată nimic de la nimeni. Ortopedia este viaţa mea!“, spune medicul.

El povesteşte că ultimele 8 luni au fost un coşmar…”pentru că totul este ireal de nedrept”.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează