S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri între manifestanți și forțele de ordine în Barcelona şi Madrid | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
A fost grevă generală ieri în Spania – aproape 4 milioane de muncitori au participat la protestul generat de nemulţumirile faţă de criza locuinţelor din ţară.
Spre seară, au fost ciocniri între manifestanți și forțele de ordine în Barcelona şi Madrid.
Greva a fost organizată cu mai puțin de trei săptămâni înainte de alegerile generale anticipate din 29 noiembrie.
La protest a participat aproape o cincime din totalul de 23 de milioane de lucrători ai Spaniei. Greviștii au încercat să blocheze autostrăzile, intrările în marile orașe și parcurile industriale.
Deși majoritatea marșurilor au fost pașnice, spre seară au fost ciocniri între manifestanți și forțele de ordine, în special în Madrid și Barcelona. Protestatarii au incendiat pubele de gunoi și au vandalizat magazine. Peste 70 de persoane au fost arestate.
UGT și Comisiones Obreras, cele mai mari confederații sindicale din Spania, au anunțat că vor depune plângeri penale împotriva poliției, acuzând o intervenție „disproporționată” cu bastoane și gaze lacrimogene în urma căreia 20 de protestatari au fost răniți.
Greva a fost generată de criza acută a locuințelor, pe fondul scumpirii drastice a chiriilor și al lipsei de apartamente accesibile. În Spania, cererea de locuințe depășește oferta disponibilă cu 750.000 de unități, iar chiria medie a depășit 1100 de euro, adică peste 98% din salariul mediu lunar al unui tânăr spaniol.
Protestele s-au amplificat și după evacuarea și decesul ulterior al unei femei de 87 de ani din Madrid, dar și după ce Parlamentul a respins mai multe decrete menite să limiteze chiriile și să stopeze evacuările.
În încercarea de a transforma nemulțumirea populară în sprijin electoral pentru Partidul Socialist, premierul Pedro Sanchez a anunțat că va readuce în fața Parlamentului o parte dintre măsurile respinse anterior.





