Miercuri, de la ora 17:30, în Ceainăria Cărtureşti Verona va avea loc lansarea ediţiei aniversare a primului album semnat Alexandru…
Steve Stevens, legendarul partener de scenă al lui Billy Idol, a împlinit luni 55 de ani.
Oamenii fac 'baie' în lucruri ciudate. Unii aleg să intre într-o cadă cu iahnie de fasole, alţii într-una bere sau…
Alți 5 medici de la Spitalul de Arși din București și o angajată a unei clinici private au fost arestați…
Vor fi mai putine scutiri de la plata impozitelor locale prevăzute în lege , iar Guvernul va lăsa autorităţile locale…
Primarul din Sascut Cristinel Bostan și trei salariați de la E.ON Moldova au fost arestați preventiv intr-un dosar penal deschis…
Acesta se află sub control judiciar, în dosarul privind cercetarea lui Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de Combatere a…
Deocamdată se lucrează la definitivarea textului moțiunii, după ce parlamentarii de la alte partide au trimis observații și comentarii.
E vorba de o rețea de aproape 100 de kilometri, care va include și parcări pentru biciclete și centre de…
Sunt rezultatele negocierii dintre grupul auto de la Mioveni și sindicat. Potrivit companiei, e vorba de o majorare a salariului…
Poştaşii cer demisia directorului general al Poştei Române, dar şi a întregii echipe manageriale, salarii mai mari şi angajări în…