Confidenţialitate

Tehnică revoluţionară care te scapă de amintirile neplăcute

Ei lucrează acum la crearea unor medicamente pentru tratarea stresului postraumatic.

O echipă de la Universitatea John Hopkins din Statele Unite a îndepărtat o proteină din regiunea responsabilă cu retrăirea senzaţiei de frică din creier atunci când au făcut teste pe şoareci.

Animalele nu şi-au mai amintit frica asociată cu un anumit sunet puternic.

Eu deja am ajuns cu gândul la metodă folosită în filmul ‘Eternal Sunshine Of The Spotless Mind’ în care Jim Carrey şi Kate Winslet decid să se şteargă din amintiri după o despărţire dureroasă.

Unul dintre principalii cercetători ai studiului, Dr. Richard Huganir, spune că ‘atunci când un eveniment traumatic are loc, el creează o amintire înfricoşătoare ce durează toată viaţa şi are un efect destabilizator asupra vieţii unei persoane’.

Descoperirile experţilor cu privire la aceste mecanisme moleculare şi celulare implicate în acest proces oferă posibilitatea manipulării mecanismelor cu medicamente care să potenteze terapia pentru afecţiuni ca stresul posttraumatic, a mai declarat Huganir.