În Regatul Unit al Marii Britanii, Regina Consort, Camilla, renunță la tradiția de a avea doamne de onoare. Acestea vor…
Legea care ar fi permis numirea unor persoane fără pregătire la conducerea Portului Constanța a fost retrimisă de președintele Iohannis…
PSD cere demisia lui Niculae Bădălău de la Curtea de Conturi, după ce fostul lider social-democrat a fost reținut de…
La București, are loc pe 29 și 30 noiembrie, pentru prima dată de când România este membră NATO, reuniunea miniștrilor…
Capitala României găzduiește, pe 29 și 30 noiembrie, Reuniunea Miniștrilor de Externe din statele NATO, cea mai importantă întâlnire din…
Bucureștiul este, vreme de trei zile, capitala diplomației europene și euroatlantice. Luni și marți are loc reuniunea Liderilor de la…
Fostul senator PSD este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare. Mai devreme, el a…
Spre deosebire de alți edili ai marilor municipii, primarul Constanței, Vergil Chițac, nu are cu ce să se laude la…
Fostul ministru PSD al Energiei Constantin Niţă se întoarce după gratii: el are de executat un rest de pedeapsă de…
Scandal în ședința Consiliului Local din Sectorul 1 al Capitalei: aleșii s-au certat pe proiectul privind voucherele anticriză, propus de…
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană se întâlnesc vineri într-o reuniune la Bruxelles dedicată politicii privind migraţia. Reuniunea vine după…