Aproape 1,93 de milioane de turiști străini cazați în primele nouă luni ale acestui an în unitățile turistice din România…
Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a recunoscut, potrivit Mediafax, faptele reținute în sarcina sa, “în modalitatea pe care…
La Alep, în Siria, a început evacuarea răniților din estul orașului. 20 de autobuze și 10 ambulanțe îi duc pe…
S-au înmulțit plângerile privind activitatea chirurgului ortoped Gheorghe Burnei. La Parchet, au fost depuse 50 de sesizări – spun surse…
Un robot dă speranţe sutelor de bolnavi cu pareze la mâini, pacienți ai Spitalului de Recuperare din Iași (foto: Curierul…
Justiția i-a interzis să conducă un spital, dar a fost numit să coordoneze 19 unități medicale din București. Este cazul…
Compania americană de comerţ online Amazon a anunţat că a efectuat prima livrare a unui colet prin intermediul unei drone.…
Rada Mincă şi Roxana Lider, cunoscute ca vrăjitoarele Melissa şi Vanessa, au fost condamnate definitiv, joi, de Curtea de Apel…
Jackie Evancho, care a devenit cunoscută publicului larg după ce a participat în emisiunea-concurs ”America’s Got Talent”, va interpreta imnul…
Federația română de fotbal a renunțat în cele din urmă la stagiul de pregătire cerut de Christoph Daum. Selecționerul intenționa…
Liderii europeni se reunesc joi la Bruxelles – este ultimul summit din acest an , care a fost redus la o…