Prezent în România cu ocazia reuniunii la nivel înalt a statelor din Europa Centrală și de Est, în vederea pregătirii…
Premierul Victor Ponta a demisionat, miercuri dimineaţă. „Am obligația să constat supărarea legitimă care există în cadrul societății. Oamenii simt…
“Sunt gata să fac acest gest. (…) Începând cu ziua de astăzi îmi depun mandatil de prim-ministru”, a spus Victor Ponta.…
Victor Ponta demisionează din fruntea guvernului – după protestul de aseară care a scos în stradă 25.000 de oameni. Mulțimea…
Docudrama animată “Magic mountain” (Muntele magic), de Anca Damian, a fost desemnată cel mai bun film est-european la cea de-a…
Tribunalul Ilfov judecă miercuri o contestație a DNA la decizia Judecătoriei sectorului 4 prin care s-a dispus eliberarea condiționată a…
Papa Francisc i-a transmis condoleanţe preşedintelui României, Klaus Iohannis, pentru tragedia petrecută în Clubul Colectiv, soldată cu 32 de morţi.…
Răniţii în incendiul de la Colectiv vor fi supuşi, începând de miercuri, unor intervenţii chirurgicale, care vor fi particularizate în…
Au făcut înconjurul lumii imaginile emoţionante cu rugbistul Sonny Bill Williams care se întâlneşte pe tern cu un puşti care-l…
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, spune că înţelege furia oamenilor care au ieșit în stradă. “A venit momentul ca întreaga…
Protestarii s-au deplasat de la Primăria Sectorului 4 spre Clubul Colectiv şi Piaţa Universităţii, unde îşi continuă protestul paşnic şi…