Confidenţialitate

Sportul crează dependenţă

Privarea de efort fizic în cazul sportivilor se manifestă similar cu privarea de drog, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Boston.

Potrivit studiului, aşa cum consumul de droguri uşoare duce la consumul de droguri de mare risc, la fel şi exerciţiile fizice uşoare, precum joggingul sau ciclismul, pot determina oamenii să se pregătească pentru probe de triatlon, spre exemplu, care se desfăşoară pe distanţe mari.

Atunci când nu practică exerciţii fizice, sportivii se manifestă precum toxicomanii care încearcă să renunţe la viciu – tremură, dinţii încep să clănţăne involuntar, au senzaţia de somnolenţă.

În plus, sportul practicat obsesiv, pentru reducerea greutăţii corporale, poate duce la anorexie atletică, o maladie care poate fi fatală.

Ca şi în cazul mâncatului, spre exemplu, moderaţia pare să fie soluţia, notează publicaţia Behavioural Neuroscience.

Studiul a fost realizat pe şobolani, împărţiţi în două grupuri – unii au fost puşi să alerge pe o roată, ceilalţi nu au făcut efort fizic.

Animalelor le-a fost administrată apoi naloxona, o substanţă folosită pentru tratarea supradozelor şi dependenţei de droguri.

Simptomele pe care le-au manifestat şobolanii activi au fost mai intense, întrucât ei au înregistrat la nivelul creierului transformări similare cu cele induse de consumul de droguri, au concluzionat cercetătorii.