Confidenţialitate

Spital privat din București, închis după ce o lăuză a fost confirmată cu COVID-19

O femeie care a născut de curând la o maternitate privată din București, respectiv la MedLife Grivița, a fost diagnosticată cu noul coronavirus.

Lăuza s-a internat la 13 martie.

Luni seara, testele au confirmat confirmat că aceasta este infectată cu COVID-19, anunță unitatea medicală privată.

„În data de 13 martie 2020, pacienta s-a internat în Maternitatea MedLife Grivița pentru naștere, prezentând contracții, fara vizite in alte unitati MedLife. La momentul internării pacienta nu prezenta nici o simptomatologie specifică patologiei respiratorii acute și a declarant, în scris, pe proprie răspundere, că nu a călătorit într-o zonă cu risc și nu a interacționat cu nici o altă persoană suspectă COVID 19 sau care provine din zonele galbene sau roșii, după cum sunt definite de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile”, arata MedLife, într-un comunicat de presă, transmis luni.

În timpul operației de cezariană, pacienta a suferit un puseu febril, care a fost stabilizat în scurt timp.

„În acest context, pacienta a revenit asupra declarației, menționând ca a intrat în contact cu o persoană recent întoarsă din Spania. Ca urmare, echipa medicală a contactat Direcția de Sănătate Publica în vederea evaluarii cazului. La momentul respectiv, reprezentanții DSP au transmis instituției noastre că pacienta nu îndeplinește criteriile pentru testare. La o săptămâna de la naștere, timp în care evoluția a fost favorabilă, pacienta a declanșat un nou episod de febră, dezvoltând pneumonie. Astfel în dată de 20 martie, medicii au insistat pentru efectuarea unor investigații suplimentare, fiind reluate discuțiile cu DSP în vederea testării pentru COVID-19”, adaugă reprezentanții spitalului privat.

De la momentul recoltării pentru test, în conformitate cu protocoalele în vigoare și cu procedurile transmise de către Ministerul Sănătății, pacienta a fost izolată. Mai mult, aceasta a fost carantinată față de restul pacienților și a personalului medical și auxiliar din maternitate, la ea având acces doar medicul curant și asistenta, echipați corespunzător.

„Pacienta, alături de nou-născut, au fost transferați către Institutul de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Bals”. Aceștia se aflau într-o stare bună, mama fiind cu simptomatologie respiratorie în remisie. Menționăm că pe toată perioada internării am comunicat starea pacientei către Direcția de Sănătate Publică pentru a decide oportunitatea testării pentru COVID 19 și a pune în aplicare măsurile care se impun în funcție de tabloul clinic”, arată sursa citată.

Spitalul privat a demarat o anchetă epidemiologică. În acest moment, nici unul dintre contacții direcți ai pacientei pe perioada spitalizării, nu este simptomatic.

„Pe această cale, facem un apel către toți pacienții care ajung într-o unitate medicală, publică sau privatî, de a respectă în totalitate măsurile de prevenție epidemiologică impuse de către autorități și de a da dovadă de reponsabilitate și transparență totală în relația cu personalul medical. În aceste momente critice de pandemie, este esențial să se conștientizeze importantă transmiterii informațiilor corecte și complete pentru a ține în siguranță personalul medical și a limita răspândirea bolii. De acțiunile individuale ale fiecăruia depide siguranță noastră, a tuturor”, conchide MedLife.

7 medici și 18 asistente medicale de la spitalul bucureștean Floreasca s-au autoizolat la domiciliu după ce au intrat în contact cu un pacient confirmat cu noul tip de coronavirus.

Cu toții așteaptă acum să li se facă teste pentru a ști dacă au fost sau nu infectați cu COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Bogdan Oprița, spune – la Europa FM – că pacientul a ajuns în Camera de Gardă de la Floreasca, acuzând probleme cu plămânii, declarând că nu a călătorit în țări considerate de risc și că nu a intrat în contact cu alte pacienți infectați.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medicul de la Spitalul bucureștean Universitar care l-a preluat și internat, lunea trecută, pe cel de-al patrulea pacient răpus de COVID-19 acuză – la Europa FM – că deși acesta avea simtome specifice, nu a fost testat la timp.

Bărbatul fusese transferat de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, unde de asemenea nu a fost testat.

Mai mult, în salon cu bătrânul care era infectat, dar nimeni nu știa însă acest lucru, au mai fost internați doi pacienți. Unul dintre aceștia a murit luni.

În același timp, doctorul Rodica Maria Constantin, aflată acum la autoizolare, atrage atenția că și acum secția de Nefrologie a Spitalului Universitar din București este deschisă, deși 2 pacienți infectați tratați aici au murit în ultimele 48 de ore, au stat pe secție mai multe zile, iar personalul nu s-a protejat pentru că nu există echipamente de protecție.

Medicul așteaptă acasă să fie testat, dar a aflat că, la spital, șefii i-ar fi pus gând rău.

În replică, sectertarul de Stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătatu declară la Europa FM că la Spitalul Universitar din București se desfășoară o anchetă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Direcția de Sănătate Publică Brașov este acuzată ignoră apelurile medicilor de familie din județ.

Doctorii au depus, luni, cea de-a patra adresă prin care solicită măști, dezinfectanți și celelalte echipamente necesare atât pentru protecția lor, cât și a pacienților, în contextul răspândirii cazurilor de nou coronavirus.

Șefa Patronatului Medicilor de Familie Brașov, Ana Șestacova, spune – la Europa FM – că reprezentanții DSP nu răspund la telefon.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Sunt foarte multe nelămuriri vizavi de gestionarea pacienților care sunt la izolare sau în carantină, eliberarea unor acte aferente acestor izolări. Inclusiv aceste întrebări le-am pus către Direcția de Sănătate Publică, însă nu ni s-a răspuns. La numerele oferite nu se răspunde. Este foarte greu să ținem legătura cu Direcția de Sănătate Publică în această perioadă. Dacă există totuși colegi care prind o legătură, e foarte bine, dar și pacienții se plâng că sună încontinuu și nu li se răspunde”, ne-a mărturisit doctorul.

“Medicilor care fac gărzi în centrele de permanență li s-a solicitat să se deplaseze la domiciliul pacienților izolați sau chiar carantinați. Ceea ce contravine total legislației în vigoare. Adică un medic de gardă în centrele de permanență nu poate părăsi garda. Nu se pot da astfel de ordine prin telefon. Dacă există o situație, ea trebuie justificată legislativ, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent. Nu mai vorbim despre materiale de protecție, pentru că nu le deținem nici într-un fel. Între noi am cumpărat, din ultimele stocuri, niște mănuși, niște cloramină, niște botoșei, ceva papeline… Deci nu deținem materiale de protecție suficiente și nu suntem pregătiți din acest punct de vedere în ceea ce privește protecția personală și a medicilor în ceea ce privește gestionarea pandemiei din momentul de față. Nimeni n-a cerut o milă! Cu toate că în situații de pandemie sau epidemie, statul este obligat să ne asigure astfel de materiale”, a adăugat Ana Șestacova.

Mai mulți medici de la Spitalul bucureștean „Sf. loan” reclamă modul în care conducerea unității gestionează actuala situație generată de răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 fac cercetări, conform Ministerului Public.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 23 martie (luni – n.red.) dosarul penal nr. 2297/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.p.şi abuz în serviciu prev. de art. 297 C.p., ca urmare a sesizării venite la DGPMB – Secţia 26 Poliţie din partea mai multor cadre medicale din Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. loan din Bucureşti cu privire la existenţa unui cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, conform unui anunț al Ministerului Public, postat de Facebook.

În urma plângerii înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate.

„Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie”, potrivit unui comunicat.

Autoritățile țin evidența echipamentelor de protecție pentru medici și recunosc lipsurile majore în ce priveşte dotările pentru personalul medical care intră în contact cu pacienţi care au coronavirus.

Europa FM a obţinut, în exclusivitate, primele date oficiale privind stocurile şi ele arată că, doar pentru prima fază a epidemiei, când numai anumite spitale internează cazuri de coronavirus, ar fi necesare 2,8 milioane de perechi de mănuși, și există doar 1,6 milioane acum.

Necesarul total, incluzând și medicii de familie, ar fi de 6 milioane de perechi la nivel național. Acest stoc e completat în aceste zile cu 1,5 milioane, spune vicepremierul Raluca Turcan. Situația este chiar mai dramatică în ce privește măștile medicale: aproximativ 2,8 milioane necesare, doar 1,1 milioane existente.

Dintre acestea, doar 150 de mii de măști sunt dintre cele mai performante și, implicit, utile, în caz de coronavirus. Din 27.000 de perechi de ochelari de protecţie, stocul e de doar 3.600, iar la combinezoane, din necesarul de 47.000 în această fază, există numai 6.000.

La nivel național, începând de marți, toate internările pentru operații și investigații care nu sunt urgente se suspendă pentru 14 zile în toată țara. Totodată, în 48 de ore vor fi externați toți pacienții care nu reprezintă urgențe.

Spitalul Județean Suceava s-a închis, luni, după infectarea a zeci de medici cu noul coronavirus. Unitatea sanitară primește, lunar, mii de pacienți din regiunea Moldovei. A fost începută o anchetă penală.

Instalat pe terenul Institutului „Ana Aslan” de lângă București, spitalul militar de campanie („ROL 2”) va avea 132 de paturi pentru pacienţii cu forme uşoare şi medii de COVID-19. Alte 26 de paturi de terapie intensivă sunt amenajate în interiorul unității „Ana Aslan”.

Ministerul Apărării face angajări rapide în sistemul medico-militar din toată țara, pentru o perioadă de șase luni. Toate informațiile vor fi publicate de fiecare unitate medicală pe site-ul propriu, dar și pe site-ul MApN, spune – la Europa FM – comandantul Spitalului Militar București, Florentina Ioniţă Radu.

La Europa FM, așteaptăm mesajele cadrelor medicale din prima linie la adresa solidaritate@europafm.ro. Credem că medicii și asistentele sunt primii care trebuie sprijiniți pentru a ne ajuta și pe noi mai departe.

Într-un mesaj video, ministrul Justiției le cere procurorilor să combată drastic toate infracțiunile care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.

Invocând actuala stare de urgență, Cătălin Predoiu a emis o îndrumare pentru procurori „privind concentrarea pe infracțiunile care aduc atingere sănătății și siguranței cetățenilor, a faptelor care aduc atingere decretului prezidențial privind instituirea stării de urgență, a ordonanțelor militare, a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență”. “Înțeleg, respectând independența procurorilor, să transmit un mesaj ferm către întreg Ministerul Public privind combaterea drastică a tuturor infracțiunilor care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor. În același timp, transmit un mesaj la fel de ferm către toți cei care, din neglijență sau cu intenție, încalcă prevederile decretului privind starea de urgență, ordonanțele militare și hotărârile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență”, a precizat ministrul.

„Fie respectați legea, fie o veți simți!”, a atras atenția Cătălin Predoiu.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți dimineața, al optulea deces al unei persoane diagnosticate cu noul coronavirus în România.