Confidenţialitate

Smiley: Mi se pare absolut normal ca în România să se cânte piese în limba română(AUDIO)

Cu doar 5 zile înainte galei On Air Music Awards, Smiley a vorbit la Europa FM despre nominalizarea lui la aceste premii, dar şi despre cum vede muzica românească.

Întrebat de Toader Păun dacă dă şanse pieselor cu versuri în limba română, artistul a răspuns că i se pare normal ca acestea să aibă succes pentru că trăim în România.

‘Mie nu mi se pare că există limite în muzică. Muzica dacă este frumoasă poate să fie în orice limbă, orice gen’, crede Smiley.

Prima ediţie a On Air Music Awards va avea loc pe 15 aprilie 2013 în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. Invitaţii vor sosi pe covorul roşu începând cu ora 19:00 iar Gala va începe la 20:30.

On Air Music Awards este un proiect gândit pe termen lung, susţinut de Europa FM. On Air Music Awards îşi propune să pună în valoare cât mai multe genuri muzicale aflate la graniţa mainstream-ului, să implice şi creatori din alte domenii ale artei şi să sprijine dezvoltarea şcolilor de muzică cu tradiţie.

On Air Music Awards va acorda premii pentru următoarele categorii:

  1. Cel mai bun Pop Rock
  2. Cel mai bun Folk
  3. Cel mai bun Rock Alternativ
  4. Cel mai bun Dance
  5. Cel mai bun Hip Hop
  6. Cel mai bun debut
  7. Cel mai difuzat pe youtube
  8. Cel mai cautat artist pe Google
  9. Casa de productie a anului
  10. Compozitorul anului
  11. Cel mai bun Videoclip
  12. Cea mi buna voce masculuina
  13. Cea mai buna voce feminina
  14. Cel mai bun text in limba romana
  15. Cel mai bun live
  16. Artistul anului
  17. Promoterul anului 2012
  18. Ambasadorul anului
  19. Premiu pentru intreaga cariera

Pe lângă aceste categorii vor exista şi două premii speciale, acordate de organizatori.

Nominalizările au fost făcute pe baza difuzărilor radio/TV şi a propunerilor făcute de oameni de radio, jurnalişti, promoteri şi case de producţie.