Confidenţialitate


România devine membru fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, coordonată de Canada. Mesajul președintelui Nicușor Dan


România devine membru fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, coordonată de Canada. Mesajul președintelui Nicușor Dan

Sursa foto: Administrația Prezidențială

România va deveni membru fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB), o nouă instituție financiară internațională care va sprijini investițiile în domeniul apărării și securității. Anunțul a fost făcut marți, printr-o declarație comună semnată de liderii statelor participante și publicată de Administrația Prezidențială. Din grupul statelor fondatoare mai fac parte Canada , Belgia, Luxemburg, Turcia, Grecia, Albania, Ucraina și Letonia.

Potrivit declarației comune, inițiativa apare într-un context în care statele aliate își cresc investițiile în apărare, își extind capacitățile industriale și accelerează producția de echipamente și tehnologii esențiale. Liderii semnatari consideră că este necesară mobilizarea capitalului public și privat pentru finanțarea proiectelor din domeniile apărării, securității și rezilienței.

Negocierea cu succes, la Montréal, a Actului constitutiv al DSRB oferă baza necesară pentru a avansa împreună în acest demers”, se arată în comunicatul comun.

Noua bancă va avea rolul de a facilita accesul statelor membre la finanțare, de a reduce costurile de împrumut și de a sprijini dezvoltarea capacităților industriale din sectorul apărării. Totodată, liderii subliniază că DSRB va completa instrumentele naționale și multilaterale existente, fără a le dubla.

Statele semnatare și-au reafirmat angajamentul de a accelera procesul de înființare a instituției, astfel încât banca să își poată începe activitatea în 2027.

Președintele Nicușor Dan: „România își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea acestui nou instrument de cooperare”

Președintele Nicușor Dan a salutat decizia într-un mesaj publicat pe Facebook, precizând că România România va găzdui unul dintre birourile regionale ale noii instituții.

România s-a alăturat azi la Ankara Aliaților care au semnat Declarația privind intenția comună de înființare a Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, coordonată de Canada. Noua instituție financiară multilaterală va contribui la consolidarea capacității statelor membre de a finanța investiții în domeniul apărării și securității, prin extinderea accesului la capital, reducerea costurilor de finanțare și sprijinirea dezvoltării capacităților industriale, cu un accent deosebit pe întreprinderile mici și mijlocii. În calitate de membru fondator, România își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea acestui nou instrument de cooperare și este onorată să găzduiască unul dintre birourile regionale ale Băncii”, a transmis Nicușor Dan.

Ultimele stiri
Primăria Capitalei anunță pe noi reguli pentru menținerea curățeniei în București: „Plăteşti pentru cât arunci” | AUDIO

România, ţara „dosarului cu şină”. Cum descriu românii experiențele avute cu administraţia publică | AUDIO

Sibiu: Copil, înregistrat în acte cu alți părinți decât cei biologici. Mama a folosit, la naștere, identitatea altei…

Cum transformi o baie simplă într-un spațiu elegant cu ajutorul accesoriilor? (P)

Santorini înregistrează o scădere semnificativă a numărului de turişti străini. De vină ar fi o platformă de rezervări…

Vârstnicii relocați la Arad din căminele din Bihor s-au obișnuit cu noua locație: „Ne simțim bine aici, avem…

Doliu în lumea muzicii după moartea lui Bonnie Tyler. Ce a spus artista despre cariera sa în ultimul…

Reuters: Vladimir Putin ar putea escalada războiul din Ucraina, inclusiv prin lovirea unor ținte NATO din țările baltice…

Arafat, după ce procurorii au pus sechestru pe averea sa în dosarul privind achiziția unui elicopter SMURD: „Contrabanda…

CSM organizează concursuri pentru conducerea a 155 de instanțe din România. Până când pot fi depuse candidaturile |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează