Confidenţialitate


Şapte lucruri inventate de spanioli – GALERIE FOTO


Şapte lucruri inventate de spanioli – GALERIE FOTO

În fiecare an, pe 12 octombrie, spaniolii din întreaga lume sărbătoresc “Ziua Hispanității”. La această dată este aniversată prima sosire a lui Cristofor Columb în America, în 1492.

De-a lungul timpului, spaniolii şi-au pus amprenta nu numai asupra literaturii, picturii, dansului sau gastronomiei, ci şi a unor lucruri la care puţini s-ar fi gândit.

Costumul de astronaut

lucruri-inventate-de-spanioli-4

Emilio Herrera Linares a inventat costumul de astronaut în anul 1935 şi a fost creat iniţial pentru zborurile cu balonul cu aer cald la altitudini foarte mari.

Costumul era dotat cu microfon, termometre, barometre, iar casca avea geam format din trei straturi. După testul pe care l-a făcut la Staţia Experimentală Cuatro Vientos, a declarat costumul ca fiind “complet satisfăcător”. Însă a intervenit Războiul Civil Spaniol, iar costumul său a fost dezmembrat şi folosit ca pelerine de ploaie pentru trupele republicane.

Ţigările

fumator

Rodrigo de Jerez şi Luis de Torre sunt consideraţi a fi cei care au descoperit fumatul în secolul 17. Aceştia foloseau foi de porumb pentru a rula tutunul, formând ţigările.
Jerez a împrumutat acest obicei de la indienii americani şi l-a adus în Spania. Însă fumul pe care îl scoatea i-a speriat pe vecinii săi, iar acesta a fost arestat de inchizitori.

După 7 ani, când a ieşit din închisoare, a descoperit că fumatul devenise deja o modă în ţara sa. Din secolul 18, ţigările au început să fie marcate şi ambalate.

Vinul Sherry

lucruri-inventate-de-spanioli-2

Prima menţiune a vinului Sherry a fost făcută de un geograf grec Strabo în secolul I şi spunea că fenicienii au adus viţă de vie în regiunea Jerez de la Frontera din Andalucia. „Triunghiul vinului de Xeres”, format din trei oraşe : Jerez de la Frontera, Puerto de Santa Maria şi Sanlucar de Barrameda, este singurul loc unde se poate produce vinul Sherry. Secretul este unicitatea solului şi climatul care favorizează formarea unui strat de drojdie deasupra vinului, împiedicând oxidarea acestuia.

Tabla de şah automată

lucruri-inventate-de-spanioli-3

Leonardo Torres y Quevedo a început să construiască o tablă de şah automată în 1910 şi a dezvăluit invenţia la Paris în 1914, pe care a denumit-o “El Ajedrecista” –jucătorul de şah. Piesele erau mutate de braţe mecanice, iar în 1920 au fost înlocuite cu electromagneţi plasaţi sub tabla de şah.

Chitara acustică

lucruri-inventate-de-spanioli-6

În secolul 15 a fost inventată “La vihuela”, prima chitară cu 6 corzi, iar pe la sfârşitul secolului 19 Antonio Torres Jurado făcut modificări care au dus la design-ul de astăzi. Acesta a modificat mărimea şi proporţiile chitarei, îmbunătăţind, astfel volumul, tonul şi proiecţiile instrumentului.

Masa de fotbal

lucruri-inventate-de-spanioli-5

“Futbolín” a fost inventată de Alexandre de Fisterra care a fost rănit în timpul bombardărilor din Războiul Civil al Spaniei din 1930. În timpul spitalizării, inspirat de masa de tenis, acesta a conceput masa de fotbal pentru a se juca împreună cu ceilalţi pacienţi.

Mopul

lucruri-inventate-de-spanioli-7

Inventatorul Manuel Jalón Corominas a conceput mopul pornind de la ideea de a folosi trei lucruri: o coadă de mătură, fâşii de bumbac şi o galeată cu role acţionate de o pedală pentru a stoarce mopul. Această versiune a mopului a fost lansată în 1956, iar în 1959 a fost înlocuit sistemul de role cu o pâlnie cu găuri.


Ultimele stiri
Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează